Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră la Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals.

În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui ansamblu de autovehicule, format dintr-un microbuz şi o platformă, cetățeanul din R. Moldova, P.S., în vârstă de 34 de ani.

 

Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, existând suspiciuni că acesta ar fi fals.

“Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prezentat la control în schimbul sumei de 150 de dolari, avea cunoştinţă că este fals, însă l-a folosit pentru a putea conduce ansamblul de autovehicule, întrucât nu deţine un permis pentru toate categoriile”, au anunțat într-un comunicat de presă plițiștii de frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals și fals privind identitatea.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sănătatea în nordul județului Botoșani intră într-o nouă etapă: ”Avem nevoie de un pachet complet!”

astăzi, 18:30

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, anunță că a fost publicată în SEAP licitația pentru „Construire și dotare Ambulatoriu Integrat Spitalului Județean de ...

Fiul fostului ministru Tudorel Toader și-a pierdut funcția de lector la Universitatea „Al. I. Cuza”

astăzi, 18:01

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției și fost rector Tudorel Toader, și-a pierdut funcția didactică de lector universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC)...

Noapte de coșmar încheiată cu bine pentru o bunică de 80 de ani!

astăzi, 17:35

La data de 4 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin intermediul apelului unic 112 cu privire la faptul că, în seara zilei de...