Bilanţ al distrugerilor din Cimitirul Eternitatea. S-a deschis dosar penal! VIDEO

Ore în şir poliţiştii botoşăneni au cercetat minuţios fiecare monument distrus în Cimitirul Eternitatea, în încercarea de a găsi urme care să-i conducă la autorii profanărilor de morminte din noaptea de marţi spre miercuri.

Bilanţ al distrugerilor din Cimitirul Eternitatea. S-a deschis dosar penal! VIDEO

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

29 de morminte au fost distruse de persoane necunoscute, care în noaptea de marţi spre miercuri au pătruns în Cimitirul Eternitatea unde au devalizat tot ce le-a stat în cale: cruci de piatră sau de lemn, felinarele pentru lumânări, vaze pentru flori, mese şi băncuţe, au răsturnat containerele de gunoi, precum şi cele 120 de pietre funerare din sectorul dedicat soldaţilor sovietici.

Ore întregi, cred angajaţii Urban Serv, persoanele care nu au fost identificate încă şi-au făcut de cap în cimitir, profitând de faptul că zona nu are paznici şi nici supraveghere video.

La capătul a ore de cercetări, poliţiştii de la Investigaţii Criminale au contabilizat distrugerile şi au deschis un dosar penal.

"În urma cercetărilor preliminare efectuate la faţa locului s-a constatat că un număr de 29 de morminte prezintă urme de distrugere. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări (pe faptă, n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte", spune Nicoleta Federciuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

În sens juridic, profanarea de morminte este o infracţiune prevăzută de art. 383 a Codului Penal, care constă în fapta unei persoane de a se comporta într-un mod nefiresc faţă de un monument, o urnă funerară sau un cadavru, afectând astfel obligaţia de respect faţă de morţi. Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

astăzi, 20:07

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

astăzi, 16:29

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...