Beat și fără permis, depistat în trafic de polițiștii de frontieră!

În data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Fundu Herții, un autoturism marca Audi, înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetăţeanul român Cristian F., în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoșani.

La controlul efectuat de polițistul de frontieră, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora s-a stabilit că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.

 

Deoarece pe timpul controlului de frontieră, oamenii legii au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, au solicitat prezenţa la faţa locului a unui echipaj din cadrul Poliției Rutiere Dorohoi. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au efectuat semnale regulamentare de oprire, în localitatea Oroftiana, judeţul Botoşani, a unui autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în România.

În urma legitimării conducătorului auto polițiștii de frontieră au constatat că acesta este cetăţeanul român Gabriel R., în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoșani.

Pe timpul controlului de frontieră, lucrătorii Poliției de Frontieră, au observat că Gabriel R. emana halenă alcoolică, fapt pentru care l-au condus la sediul Poliției Rutiere Dorohoi, unde în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

"În cele două cazuri bărbaţii au fost conduşi la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar în cazul conducătorului autoturismului marca Audi şi pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu posedă permis de conducere", au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aplicații, jocuri și conținut digital: tendințele care definesc timpul liber în 2026

Wednesday, 26 August 2026

De ce gamingul devine o formă de socializare în 2026 Jocurile video nu mai înseamnă de mult doar competiție în fața unui ecran. Titlurile multiplayer, comunitățile construit...

Calendarul școlar 2026-2027, aprobat de Ministerul Educației. Ce se schimbă pentru elevi

Wednesday, 26 August 2026

Ministerul Educației și Cercetării a publicat în Monitorul Oficial structura anului școlar 2026-2027, iar părinții și elevii pot deja să-și planifice vacanțele. Cursurile vor înc...

Trafic restricționat în centrul Botoșaniului, pista de biciclete se închide temporar!

Wednesday, 26 August 2026

Primăria Municipiului Botoșani informează cetățenii că, în contextul desfășurării Street FOOD Festival Botoșani 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe Bulevardul Mihai E...