Bărbat de 46 de ani transferat la Iași cu elicopterul SMURD

Un elicopter SMURD a fost solicitat, joi după-amiază, în municipiul Botoșani, pentru a prelua un pacient aflat în stare critică, a informat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, este vorba despre un bărbat de 46 de ani, care suferă de afecțiuni cardiovasculare.

Aeronava a aterizat la Unitatea Militară 01189 de pe strada Petru Rareș, unde pacientul a fost adus de un echipaj de ambulanță. Măsurile de prevenire a unui incendiu au fost luate de pompierii Gărzii de Intervenție din Botoșani.

Bărbatul este transferat către Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași.

 

Spune-ne opinia ta