Un bărbat și-a găsit prietenul spânzurat. Poliția a demarat o anchetă

Un bărbat de 56 de ani a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinței sale. Descoperirea a fost făcută de un prieten al bărbatului, de 65 de ani, care locuiește în aceeași casă cu acesta, pe Strada Împărat Traian.

Pentru că amicul său nu îi mai răspundea de câteva ore, acesta a început să îl caute prin gospodărie şi l-a găsit într-o magazie, cu un ștreang din cablu înfășurat în jurul gâtului. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și ambulanță, însă cadrele medicale nu au mai putut decât să constate decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au solicitat efectuarea unei necropsii, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții.

(Constantin Gheban; editor: R.A.)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Scrisoarea Preotului militar Dimitrie Bejan, înainte de trecerea în veșnicie: ”Părintele Cleopa este cel mai curat călugăr la ora actuală din Ortodoxia românească!”

astăzi, 16:18

Preotul Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hîrlău. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox "Veniamin Costache" din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie şi, &ici...

Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT și l-a plasat sub control judiciar pe Călin Georgescu

astăzi, 14:54

Tribunalul București a decis, luni, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să fie eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar. Hotărârea instanței nu este definitivÄ...

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...