Cadavru descoperit în apele unui iaz din județ

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Trușești, a fost găsit mort, joi dimineață, în apele unui iaz din localitate, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit sursei citate, descoperirea a fost făcută de către proprietarul iazului. Corpul neînsuflețit a fost adus la mal de pompieri.

„În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. S-a dispus efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzei survenirii decesului”, a precizat Nenișcu.

 

Spune-ne opinia ta