Autospecială a Rutierei făcută praf într-un accident. Un polițist a fost rănit (fotogalerie)

Autospecială a Rutierei făcută praf într-un accident. Un polițist a fost rănit (fotogalerie)

Un agent din cadrul Biroului Rutier din Botoșani a fost rănit, în urma unui accident de circulație petrecut luni, pe Drumul Național 29, în apropiere de zona de campare de la Pacea. El se afla într-o autospecială Logan, dotată cu radar.

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 11:40. Potrivit anchetatorilor, autospeciala era condusă de un echipaj aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și se deplasa pe direcția Botoșani-Dedeman. Mașina Poliției a fost acroșată în partea din spate de un microbuz al cărui conducător auto nu a păstrat distanța regulamentară în mers.

„În urma impactului, autospeciala a fost proiectată într-un autoturism care rula din sens opus. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui agent de poliție, care a fost transportat la spital. Toate persoanele implicate în eveniment au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative”, a transmis Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Agentul rănit în accident are 34 de ani și este în stare stabilă, prezentând leziuni ușoare.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, în funcție de rezultate, să se dispună măsuri.

La ora scrierii prezentei, traficul pe tronson este restricționat pe ambele sensuri de mers, șoferii alegând să ocolească pe drumul secundar ce leagă Cornișa de municipiul Botoșani.








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Peste 40 de sancțiuni aplicate pentru deplasări pe timp de noapte și nepurtarea măștii

astăzi, 09:01
80

Forțele de ordine din Botoșani au aplicat, în weekend, peste 40 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea restricțiilor de deplasare pe timp de noapte și nepurtarea măștii de p...

Peste 600 de persoane imunizate în cadrul maratonului din Mall

astăzi, 08:45
74

Peste 600 de persoane au fost imunizate împotriva virusului COVID-19, în cadrul maratonului de vaccinare desfășurat, în weekend, în incinta Uvertura Mall din Botoșani, a tra...

Femeie dată în consemn de organele judiciare

astăzi, 08:30
88

O femeie de 75 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, a fost dată în urmărire, duminică, după ce familia a declarat-o dispărută, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IP...