Aproape 300 de misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută

Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 276 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 40 intervenții pe zi, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, s-a intervenit pentru stingerea a șase incendii, produse în locuințele sau gospodăriile unor cetățeni din Darabani, Coțușca, Botoșani, Hudești și Românești, acordarea primului ajutor și transportarea la spital a unui număr de 119 persoane rănite ori cu probleme medicale.

 

Totodată, s-a mai acționat și pentru prevenirea producerii unui incendiu în cazul unui accident rutier, asigurarea măsurilor PSI la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, dar și pentru transportul unor persoane supraponderale, deblocarea unor uși de acces în locuințe unde existau persoane care aveau nevoie de ajutor medical.

„La aceste evenimente se adaugă 12 misiuni de transport persoane confirmate COVID-19 către și de la unități spitalicești, 40 misiuni de verificare a persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus, izolate la domiciliu, 37 activități de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 și 51 misiuni de decontaminare ale autospecialelor folosite la transportul persoanelor confirmate cu COVID- 19”, trasnmit reprezentanții IJSU Botoșani.

Potrivit acestora, în perioada analizată, Inspecția de Prevenire a efectuat 14 controale pentru verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de alertă, pe linia prevenirii situațiilor de urgență la operatori economici. Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și a prevederilor legale referitoare la prevenirea situațiilor de urgență au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale (avertismente).

În contextul creșterii numărului de infectări cu COVID 19 la nivelul județului, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au desfășurat, în ultimele trei zile,  24 activități de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, cu precădere, în zone cu aflux de persoane (piețe, târguri, oboare, proximitatea spațiilor comerciale).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...