Accident cu trei mașini pe Bulevard. O femeie a ajuns la spital

Un eveniment rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a petrecut, joi după-amiază, pe Bulevardul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani.

Potrivit echipajului de poliție direcționat la fața locului, o mașină marca Mercedes, la volanul căreia se afla o conducătoare auto, în vârstă de 54 de ani, se deplasa dinspre Inspectoratul de Poliție către strada George Enescu, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autovehicul marca Toyota, care a plecat de pe loc fără să se asigure.

 

În urma impactului dintre cele două mașini, autovehiculul marca Toyota a fost proiectat în altă mașină care staționa.

Șoferița de 54 de ani a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Niciunul dintre șoferii implicați în accident nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.



Sursa foto: RADAR BOTOȘANI OFICIAL 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...