Forțe de intervenție alertate accidental de sistemul unor autoturisme

Două botoşănence s-au trezit cu echipajele de poliţie lângă maşinile lor, după ce au apelat din greşeală serviciul 112. S-a întâmplat în decursul anului trecut, apelul fiind făcut de maşinile acestora, dotate cu sisteme performante de alertare denumite eCall.

Cele două femei au alertat, în situaţii complet separate,  sistemul de urgenţă prin intermediul butonului de panică situat la bordul autoturismelor lor. În ambele situaţii, poliţivit echipajelor de intervenţie, acestea făceau curat în maşini şi ar fi apăsat din greşeală pe butonul respectiv.

Apelurile sunt primite în servere specializate, după care direcţionate către 112, cu tot cu coordonatele GPS ale maşinii în care este nevoie de asistenţă imediată. 

Persoanele respective au fost atenţionate de poliţişti să fie mai atente la acele butoane de panică. 

(Constantin Gheban)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 08:52

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!

astăzi, 08:16

Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...