Un accident rutier fără victime, dar multe nereguli ies la iveală!

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, aflaţi în exercitatrea atribuţiilor de serviciu, au constatat, sâmbătă, că pe drumul comunal din localitatea Ungureni a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două vehicule.

Cu ocazia controlului, s-a stabilit că unul dintre conducătorii auto, un tânăr de 22 de ani, nu avea asupra sa actul de identitate sau documentele vehiculului. 

În urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar remorca pe care o tracta nu figurează ca înregistrată sau înmatriculată în circulaţie. 
 
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șase medalii de AUR pentru România. Sportul la care dominăm Europa!

Sunday, 7 September 2025

Echipajul de 8+1 mixt (BMix8+), compus din Daria-Ioana Dinulescu, Gabriela Tivodariu, Mateus-Simion Cozminciuc, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc, Sergiu Anfimov, Iulica-Maria Ursu, Denisa Cris...

Daniel David, APEL pentru profesori cu o zi înainte de noul an școlar: „Școala este în primul rând a copiilor!”

Sunday, 7 September 2025

Daniel David, ministrul Educației, a transmis, cu o zi înainte de începerea anului școlar, un mesaj către elevi, părinți și profesori. Oficialul subliniază că „școala e...

Nicușor Dan, despre ce obligaţii are România în contextul războiului de la graniță: "Trebuie să cooperăm cu partenerii europeni şi SUA!"

Sunday, 7 September 2025

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, duminică, într-un mesaj cu ocazia Serbărilor Naţionale de la Ţebea, că România trebuie să fie alături de poporul ucrainean greu încercat...