Tezele obligatorii vor fi eliminate de anul viitor școlar, iar elevii vor avea o singură medie la final de an

Obligativitatea tezelor va fi eliminată de anul viitor școlar, iar elevii vor avea o singură medie la final de an, potrivit surselor Edupedu.ro.

Decizia s-ar fi luat în urma consultării specialiștilor la nivelul Ministerului Educației, după anunțul făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul lunii martie. O altă noutate ar fi că media anuală va fi încheiată dintr-un număr de note pe care fiecare profesor îl va decide pentru fiecare situație în parte, fără să existe un regulament de notare strict, cum este în prezent, au mai precizat sursele.

 

Deciziile urmează să fie adoptate în mod oficial prin modificarea ROFUIP – regulamentul de organizare a școlilor, așa că până la momentul apariției noilor reguli în Monitorul Oficial, informațiile prezentate pot suferi modificări.

Jurnaliștii de la edupedu.ro reamintesc faptul că teza este o evaluare sumativă efectuată la finalul fiecărui semestru, fiind relevantă prin raportare la conținutul programei școlare parcurse într-un semestru, scria într-un comunicat Ministerul Educației. Tezele se dau la clasele de gimnaziu și de liceu, iar programarea lor se face de către școală, de regulă în ultimele trei săptămâni ale fiecărui semestru.

Acesta ar fi, astfel, ultimul an în care se dau teze în mod obligatoriu. Ministrul Educației a declarat în urmă cu o lună că susține eliminarea obligativității tezelor, iar acest lucru urma să fie în analiză până la finalul lunii aprilie 2022, când urma, potrivit anunțului, să fie modificat ROFUIP.

„Renunțăm la obligativitatea unor teze care, din păcate, și-au dovedit, și o recunosc, inutilitatea. O recunosc eu, acela, care am susținut importanța lor, dar văzând rezultatele am înțeles că, din păcate, nu își mai ating scopul”, declara pe 30 martie Sorin Cîmpeanu.

„De ce am făcut această propunere de renunțare la teze? Am făcut-o, pentru că în anul școlar 2020-2021 am văzut că 53% din elevii României au luat note peste 8.50. (…) Primul semestru din acest an școlar ne-a arătat că nu este așa, pentru că după primul semestru notele peste 8.50, luând în calcul și tezele, procentul acestor note n-a mai fost 53%. A fost 60%, lucru care ne-a arătat că tezele, într-adevăr, am înțeles lucrul acesta, nu au relevanța scontată”, potrivit oficialului.

În privința notelor, acestea nu vor mai avea, potrivit surselor Edupedu.ro, un număr fix, în funcție de numărul de ore pe săptămână pentru disciplina respectivă, ci acest număr va fi stabilit de fiecare profesor.

Deciziile care urmează să fie anunțate vin pe fondul schimbării structurii anului școlar și trecerii de la semestre la „module de învățare”. Potrivit calendarului anului școlar 2022-2023, școala începe pe 5 septembrie 2022, este organizată pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poliția de Frontieră în ALERTĂ: Cine este artistul care concertează astăzi în România!

astăzi, 11:15

Sunt anunțate măsuri intensificate și campanie de informare la punctele de trecere a frontierei de est, ”în contextul evenimentelor din acest weekend”. Mai exact, transmite P...

”O victorie a comunității!”- Ce se întâmplă cu semnăturile celor peste 7.000 de botoșăneni care spun NU jocurilor de noroc!

astăzi, 10:14

La mai puțin de două săptămâni de când Grupul de inițiativă cetățenească ”Viață sănătoasă” începea demersurile pentru interzicerea organizării și exploat...

Tribunalul Botoșani a respins acţiunea împotriva Universităţii Bucureşti referitoare la studiile lui Nicuşor Dan!

astăzi, 09:43

Acţiunea împotriva Universităţii Bucureşti a fost deschisă în luna februarie a acestui an, de către fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte, fostul magistrat (fosta vicepreședintă ...

-->