Teze cu subiect unic în școlile din Botoșani

La nivelul unităților de învățământ, din județul Botoșani, în semestrul al doilea al anului școlar, sunt introduse tezele cu subiect unic.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, decizia a fost luată în baza rezultatelor înregistrate de elevii botoșăneni în primul semestru al anului școlar în curs, precum și a celor câteva sute de elevi aflați în situații de corigență ori cu situația neîncheiată.

 

Se au în vedere doar disciplinele de importanță maximă pentru implementarea unor măsuri ameliorative și pentru realizarea unor materiale proiective utile pentru viitor.

„Colegii profesori membri în Consiliile consultative ale Inspectoratului școlar pentru matematică, limba română și istorie vor realiza subiectele și baremele de corectare astfel: itemul întâi pentru nota 5, itemul al doilea cu punctaj pentru maximum nota 7 și al treilea item, mai dificil, pentru note până la 10 (incluzând itemul întâi și doi). Teza cu subiect unic anticipează așadar, evaluările standardizate anunțate recent de domnul Ministru al educației și vine în sprijinul elevilor, nu doar prin tipul de itemi, cu cele trei grade de dificultate, dar și prin faptul că va dura fix 50 minute și nu două-trei ore”, a declarat Irina Telișcă, purtător de cuvânt al IȘJ.

De asemenea, important este faptul că teza va conține doar itemi din materia parcursă în acest semestru și nu din materia predată în tot anul sau în ultimii ani, cum se proceda în unele cazuri, teza fiind tratată ca o simulare a examenelor naționale și nu ca o evaluare semestrială relevantă pentru progresul de etapă al elevului.

„Ora de desfășurare, adică ora 13:00, este stabilită astfel încât să perturbăm cât mai puțin programul școlar al celorlalți elevi și să oferim șanse egale elevilor care învață fie în schimbul întâi, fie în schimbul al doilea. Le doresc elevilor mult succes și sper ca rezultatele să fie în concordanță cu efortul depus pentru însușirea cunoștințelor și formarea competențelor specifice, a motivației și timpului alocat învățării”, a adăugat, în final, Ada Macovei, inspector școlar general.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...