80% dintre candidații înscriși la concursul pentru funcțiile de director au fost admiși. 14 posturi au rămas vacante în continuare

27 dintre cei 33 de candidați înscriși la concursul pentru ocuparea poturilor de director din cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, în sesiunea ianuarie-aprilie 2022, au fost declarați admiși, informează Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).

Potrivit sursei citate, pentru 14 unități de învățământ nu a fost depusă nicio cerere de atribuire a funcției de conducere, opt dintre acestea aflându-se în mediul rural, în vreme ce pentru alte 22 a fost depusă câte o candidatură.

„În zilele de 16 și 17 martie 2022 s-au susținut probele de interviu. Menționăm faptul că unii dintre candidații, care și-au depus opțiuni pentru mai multe școli, s-au retras ori nu s-au mai prezentat la proba de interviu pentru toate unitățile/funcțiile, ci doar acolo unde au considerat că au șanse maxime, astfel încât, în data de 30 martie 2022, nu au mai existat candidați promovați pe mai multe funcții”, precizează IȘJ Botoșani, într-un comunicat de presă.

În urma concursului, au rămas în continuare vacante 10 posturi de director și patru de director adjunct.

„Pentru aceste posturi urmează să fie numiți directori, prin detașare în interesul învățământului, până la sfârșitul anului școlar”, menționează IȘJ.

Candidații care au promovat concursul vor fi numiți în funcții pe 18 aprilie a.c.

Rezultatele probelor pot fi consultate pe site-ul IȘJ

 

Spune-ne opinia ta