Peste 30 de unități de învățământ, din Botoșani, cu risc de abandon școlar vor primi finanțare prin PNRR

Ministerul Educației a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu o valoare de 543 milioane euro. Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene.

 

În cadrul PNRAS sunt eligibile toate unitățile de învățământ cu risc ridicat și mediu de abandon școlar. Indicatorii surprind aspecte educaționale esențiale și valorifică o bază de date de 4.627 de școli din învățământul secundar inferior care au statutul de persoană juridică în rețeaua școlară actuală.

Toate cele 33 de unități de învățământ din județul Botoșani care au depus proiecte primesc finanțare.

Unitățile de învățământ care vor primi finanțare prin PNRR sunt Liceul „Demostene Botez” din Trușești, Liceul Tehnologic din Todireni, Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” din Pomârla, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Dorohoi, Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni, Școala Gimnazială „Dimitrie Brândză” din Viișoara, Școala Gimnazială „Episcop Doctor Partenie Ciopron” din Păltiniș, Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” din Brăești, Școala Gimnazială „Ioan Cernat” din Havârna, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” din Cristinești, Școala Gimnazială „Mihai Constantineanu” din Dorobanți, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Albești, Școala Gimnazială nr. 1 din Adășeni, Școala Gimnazială nr. 1 din Albești, Școala Gimnazială nr. 1 din Bălușeni, Școala Gimnazială nr. 1 din Blândești, Școala Gimnazială nr. 1 Călărași, Școala Gimnazială nr. 1 Cordăreni, Școala Gimnazială nr. 1 Cristești, Școala Gimnazială nr. 1 Dobârceni, Școala Gimnazială nr. 1 din Dumeni, Școala Gimnazială nr. 1 Durnești, Școala Gimnazială nr. 1 Lunca, Școala Gimnazială nr. 1 Prăjeni, Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți-Prut, Școala Gimnazială nr. 1 Roma, Școala Gimnazială nr. 1 Santa Mare, Școala Gimnazială nr. 1 Săveni, Școala Gimnazială nr. 1 Sulița, Școala Gimnazială nr. 1 Știubieni, Școala Gimnazială nr. 1 Văculești, Școala Gimnazială nr. 1 Vlădeni-Deal și Școala Gimnazială nr. 2 Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...