Semnal de la Botoșani pentru Ministerul Educației: ”Să nu mai fie pasată mingea de la unul la altul!” / ”Aici e problema!”

Procedura de gestionare a cazurilor de violență în școli lasă “portițe”, iar unele cadre didactice nu știu ce atribuții au, spune un consilier de la CJRAE Botoșani. În schimb, ședul Educației botoșănene susține că toți directorii de școli și grădinițe au fost instruiți în acest sens.

“Ar trebui făcută la nivel național o procedură pentru cazurile de violență, care să fie obligatoriu de respectat în fiecare instituție de învățământ și care să fie aplicată în toată țara, pentru că procedura actuală lasă cumva niște portițe și sunt niște lacune”, a spus Antoneta Iftimiciuc, consilier al Centrului de Asistență Educațională (CJRAE) Botoșani.

Declarația vine în contextul în care anul acesta este primul anul când se aplică o procedură la nivel național, care e în vigoare din octombrie 2023 și ar fi trebuit să fie cunoscută deja de toți directorii de școli din țară.

Amintim că după ce datele preliminare ale ISM București au arătat că directorul unei școli gimnaziale din Capitală nu a aplicat procedura în cazul unei suspiciuni de violență, Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare ca până pe 31 martie, toți directorii de școli să ia cursuri ca să învețe să și aplice procedura de violență în școli, scrie Edupedu.ro.

”Aici e problema, că se pierde timp!”

Antoneta Iftimiciuc, consilier CJRAE Botoșani, a atras atenția că în procedura de gestionare a cazurilor de violență în școli există unele “lacune”, iar unii directori de școli încă nu știu cine ce responsabilitate în gestionarea unui caz suspect de violență.

Consilierul CJRAE Botoșani i-a spus acest lucru secretarului de stat în Ministerul Educației Sorin Ion în cadrul unei videoconferințe organizată de Ministerul Educației, pe 4 aprilie, privind Planul Național de Combatere a Violenței în școli.

“Propunerea mea este următoarea: Ar trebui făcută la nivel național o procedură pentru cazurile de violență, care să fie obligatoriu de respectat în fiecare instituție de învățământ și care să fie aplicată în toată țara, pentru că procedura actuală lasă cumva niște portițe și sunt niște lacune. Colegii nu prea cunosc cine ce trebuie să facă. Să fie un pic mai punctuală procedura: ce face consilierul școlar, ce face directorul, ce fac managerii de caz. Aici este o problemă, procedura e bună, doar că trebuie și un pic specificat exact, pentru că am avut chiar zilele trecute discuții cu o doamnă director de la una dintre școli și m-a întrebat cine trebuie să facă planul de intervenții.

I-am spus: comisia întreagă. Că nu poate să facă consilierul școlar, că nu are cum să cunoască nici copilul, nici familia copilului atât de bine cât o cunoaște dirigintele și ceilalți din instituții. Aici e problema cu care ne confruntăm. (…) Fiecare să-și știe rolul. Să nu mai fie pasată mingea de la unul la altul, că nu trebuie să facă unul, că trebuie să facă celălalt… Aici e problema, că se pierde timp”, a spus Antoneta Iftimiciuc, consilier CJRAE Botoșani.

Sorin Ion a subliniat că “trebuie să ținem cont că este primul an în care această procedură este aplicată și este implementată” și că poate fi îmbunătățită în funcție de feedback pentru anul următor.

“De fapt, propunerea dumneavoastră este mai degrabă către procedură, dar vă rog să țineți cont de faptul că este primul an în care această procedură este aplicată și este implementată. Evident că o lăsăm să meargă cel puțin anul acesta școlar, iar în funcție de feedback-ul și de realismul aplicării ei vom culege feedback din teritoriu, de la nivel de unitate școlară, inspectorat școlar și în funcție de modul în care se implementează o putem îmbunătăți, așa cum ați spus și dumneavoastră și o să profit de asta. Procedura este bună. Problema este cât de aplicabilă este și evident că îi vom face o revizuire”, a spus Sorin Ion.

”Noi le stăm la dispoziție cu orice problemă care apare!”

Șeful ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc, spune că toți cei aproape 200 de directori și școli din județ, atât din mediul urban cât și rural, au participat la sesiuni de formare privind aplicarea procedurii de gestionare a cazurilor de violență în școli.

“Au fost două cursuri, pe 27 și 28 martie pe niveluri de învățământ: preșcolar și gimnaziu și liceal. Am făcut sesiunea în două două etape, pentru particularitățile sunt diferite la liceu și la învățământul gimnazial, primar și preșcolar și întrebările au fost diferite. Și altfel când vorbești cu un grup mai mic de persoane, altfel interacționezi”, a spus Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.

Edupedu.ro: Ce v-au spus directorii, unde au fost semnalate probleme mai grave si frecvente?

Problemele sunt diverse. La gimnaziu sunt un fel de probleme, cel puțin spre clasa a VII-a, a VIII-a atunci copiii sunt mai neliniștiți, la preșcolar nu prea sunt, adică nu apar astfel de cazuri, dar apar îndeosebi în mediul liceal, deci acolo sunt mai frecvente.

Procedura este făcută bine și explicit. Acum trebuie citită, pe acest lucru ne-am axat și noi ca formare să parcurgem întreaga procedură ca să fim siguri că directorii o înțeleg. Și acolo unde nu înțeleg să se adreseze cu întrebări. Dincolo de toate acestea am trimis inspectori și în unitățile de învățământ să vedem ce activități au ei de acum încolo, până la sfârșitul anului școlar, de activități cu elevii pentru prevenirea acestor acte de violență. 

Dacă mai sunt situații în care directorii poate nu știu anumite lucruri să gestioneze, pot să apeleze și la noi și la consilieri școlari și la CJRAE oricând. Noi le stăm la dispoziție cu orice problemă care apare. Dincolo de toate acestea, noi avem și o procedură la nivelul inspectoratului școlar în momentul când se întâmplă un caz în unitatea de învățământ, se gestionează și se anunță și Inspectoratul școlar, atât telefonic cât și printr-o adresă pentru a vedea exact, a veni în sprijinul colegilor să vedem cum îl încadrăm și ce este de făcut”, a spus șeful ISJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani - Cel mai sărac județ din țară poate hrăni peste două milioane de români!

astăzi, 09:05

Botoșani, unul dintre cele mai sărace județe din România, are de fapt un potențial agricol imens, spun specialiștii în domeniu. Datorită caracteristicilor sale geografice, dar și a ...

Se dau bani noi de la stat pentru elevii premianți! Elevii ar putea primi 4000 lei de la 1 ianuarie 2025!

astăzi, 08:54

Statul va recompensa începând cu data de 1 ianuarie 2025 elevii premianți cu sume care pot ajunge până la 4000 de lei. Inițiativa are drept scop de a susține performanța și edu...

Salonul de toamnă: ”Botoșanii se duc, dar Botoșanii ne rămân grație operelor artiștilor plastici!” (Foto)

astăzi, 08:25

Salonul de toamnă reunește pe simeze treizeci de lucrări, cele mai recente, în general peisaje, dar și lucrări figurative, compoziții abstracte, chiar și un studiu, realizate în mar...