Școala de vară - Manifestări creative în spiritul lui Vincent van Gogh

Vincent Van Gogh, celebrul pictor olandez, în egală măsură expresionist, simbolist şi suprarealist, al cărui sacrificiu necondiţionat pentru Artă a dăruit posterităţii lucrări de o inestimabilă valoare, era convins că „tablourile au o viață proprie care derivă din sufletul pictorului.”

Din sufletul elevilor Liceului de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani şi ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 Cristeşti, s-a născut, sub coordonarea profesorilor Cristina Ciobanu, Elena-Emanuela Șurghin şi Ioana Sevan, expoziţia care a avut loc miercuri, 04 octombrie 2023, omagiind truda creatoare a unui artist ale cărui lucrări au ajuns să definească post-impresionismul şi au constituit inepuizabile surse de inspiraţie pentru generaţiile de artişti care i-au urmat.

Proiectul de parteneriat „Școala de vară - Manifestări creative în spiritul lui Vincent van Gogh”, a fost iniţiat de către directorul Liceului de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, profesor Beatrice-Cătălina Păpădie, şi directorul Şcolii gimnaziale nr. 1 Cristeşti, profesor Bogdan, Ciobanu, şi a avut ecou în sufletul celor implicaţi, care au preluat ideea şi au filtrat-o prin prisma propriei sensibilităţi şi creativităţi.

Obiectivele acestui proiect au fost atragerea unui număr cât mai mare de elevi în procesul educațional creativ, astfel încât cei direct implicați au explorat tehnici de reprezentare a operei lui Vincent van Gogh,  artistul care a realizat peste 2000 de lucrări - 900 de picturi şi 1100 desene şi schiţe, renumit fiind pentru lucrările sale în culori vii, care exercită un impact emoţional deosebit asupra privitorului din toate timpurile şi au avut o influenţă profundă asupra artei secolului al XIX-lea, precum şi realizarea unui schimb de experienţă între Liceul de Artă „Ştefan Luchian” şi Şcoala gimnazială nr. 1 Cristeşti și promovarea ofertei educaționale a Liceului de Artă, în care maeştri şi ucenici se desăvârşesc prin Artă de peste şase decenii.







O compoziție murală realizată de către elevii instituţiilor de învăţământ partenere a constituit punctul de referinţă al expoziţiei, lucrările fiind realizate pe parcursul a două săptămâni de trudă creatoare, în perioada 25 august - 7 septembrie, când s-au desfășurat activități inițiale de atelier, realizare de schițe premergătoare proiectului și transpunerea propriu-zisă a compoziției finale. Proiectul în maniera artistului Vincent van Gogh a fost punctul de pornire,  apoi s-au dezvoltat şi alte picturi murale, pe alţi pereţi, întrucât elevii implicaţi au fost numeroşi și nu îşi puteau desfăşura activităţile într-un singur spaţiu, pe registre diferite, la proiectul cel mare.

Profesor Ioana Sevan a coordonat elevii Şcolii gimnaziale nr. 1 din Cristeşti, care au realizat o pictură murală în corpul grădiniţei din Cristeşti

La activitatea care a marcat finalizarea proiectului au participat reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul judeţului Botoşani - Sorin Cornilă şi primarul comunei Cristeşti - Lucian Borfotină,  directorul Liceului de Artă „Ştefan Luchian” - profesor Beatrice-Cătălina Păpădie, directorul adjunct al Liceului de Artă „Ştefan Luchian” - profesor Ionuţ Manta,  directorul Şcolii gimnaziale nr. 1 Cristeşti, profesor Bogdan Ciobanu, elevi, părinţi şi cadre didactice.

Bogdan Suruciuc - Inspector şcolar general şi Diana Haralamb – Inspector şcolar - Arte au fost alături de expozanţi, în demersul de a evidenţia importanţa Artei şi a menirii Artistului în societate, dovedind preocuparea constantă pentru procesul educațional artistic şi pentru dezvoltarea tinerilor creativi şi implicaţi activ în proiectele comunităţii din care fac parte.






„Felicităm cadrele didactice coordonatoare şi elevii implicaţi în proiect. Arta, sub orice manifestare a ei, este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Este o oglindă în care fiecare îşi vede propriile gânduri, mentalităţi, vise şi în care, cine priveşte atent, poate reface drumul artistului către mântuirea prin frumos”, a declarat Beatrice-Cătălina Păpădie, director al Liceului de Artă „Ştefan Luchian”.

În proiect au fost implicați 14 elevi ai Liceului de Artă „Ştefan Luchian”: Petra Amarghioalei - clasa a VIII a A, Adelina Munteanu şi Ioana Poplauschi - clasa a IX a A, Ines Havîrneanu şi Andrei Coropcă - clasa a X a C, Delia Ghițun şi Ana Laura Savencu - clasa a XII a A, Miriam Cărbunescu, Miruna Doroftei, Sabina Dupu, Veronica Macovei, Anastasia Molocea, Codrin Manea şi Eduard Zăgan - clasa a XII a C și 7 elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Cristești:  Ioana-Cristina Epure, Maria Alessia Rusu şi Crina Axinte - clasa a VI-a A, Denis Sebastian Juscă, Teodora Anuşcă, Alina-Georgiana Ivan şi Amalia-Iuliana Logofătu - clasa a VII-a A.

„Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată o formă de cunoaștere. Astfel, obiectivul fiecărui dascăl fiind descoperirea unor noi metode de a călăuzi drumul către cunoaştere, arta oferă o nouă abordare a problemei. Artele vizuale (pictura, sculptura, gravura şi desenul) devin un instrument important de acordare a propriului eu creator la pulsul lumii contemporane, o descoperire a firescului ascuns în cuvinte sau culoare”, au declarat coordonatorii proiectului, profesorii Cristina Ciobanu, Elena-Emanuela Șurghin şi Ioana Sevan.

























 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fermierii care ard nejustificat miriști riscă să rămână fără ajutor financiar!

astăzi, 11:50

Incendiile de vegetație care au avut loc în primele luni ale acestui an au fost, în majoritatea cazurilor, generate de acțiunile umane (igienizarea terenurilor prin aprinderea resturilor...

Premiul superb primit de Anamaria Ivănache, botoșăneanca desemnată cel mai bun Asistent Social al anului 2024! (Foto)

astăzi, 11:15

Premiul - care anul acesta a fost oferit de Sabrini Exclusive Diamonds, sponsor exclusiv al Galei - a constat într-un superb colier Blanco'S din aur de 18k cu diamante naturale. Cea care ...

(P) Body Mind Sync – Recuperare Medicală Integrată: Redescoperă Echilibrul dintre Corp, Minte și Suflet (galerie foto)

astăzi, 10:50

Într-o lume din ce în ce mai dinamică, sănătatea este pusă la încercare de multiple provocări, Body Mind Sync aduce o abordare holistică a recuperării medicale, oferind soluț...