Săptămână plină de activități „altfel” la o școală din nordul județului (fotogalerie)

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr.1 Rădăuți-Prut au avut o săptămână plină de activități menite să le stimuleze spiritul civic și ecologic, dar și latura moral-creștină și artistică.

Ziua de luni a fost dedicată Educației finaciare. Elevii au vizionat o serie de videoclipuri animate din colecția "Educație financiară cu Ana și Radu",  lansată de BNR și au discutat despre bani și importanța acestora în viața cotidiană.  Au folosit cunoștințele de la orele de educație financiară și tehnologie, iar la sfârșit au îmbinat utilul cu plăcutul gândindu-se la metode prin care pot economisi banii.

 

Miercuri și joi au fost zile în care elevii și profesorii au participat la activități de ecologizare ale unor zone din Rediu și Miorcani,  în cadrul Campaniei Naționale "Curățăm România", sub sloganul "Vrem o tară fără deșeuri abandonate". Și au găsit destule. Dar au participat cu seriozitate și responsabilitate. Au găsit, pe alocuri, chiar și un prilej de relaxare și socializare. Au demonstrat că formează, alături de îndrumătorii lor , o echipă unită și puternică și au promis că vor promova și în afara școlii ideea de responsabilitate față de mediu.

Și pentru că le-a plăcut ideea de ordine și respect față de mediu , au creat și propriul slogan : "Împreună pentru un sat curat" . Au înfrumuțesat grădina și curtea școlii, bucurându-se în același timp de o lectie de botanică în aer liber.

Dar pentru că a fost și ultima săptămână de școală înainte de mult așteptata vacanță, elevii și cadrele didactice  nu puteau să uite de marcarea uneia dintre cele mai slăvite și înălțătoare sărbatori ale Creștinității: Sfintele Paști. Așa că, de la mic la mare , au  materializat bucuria momentului prin felicitări, colaje, lucrări plastice şi creaţii proprii. Nu au fost uitate nici tradițiile din preajma acestei Sfinte Sărbători și prin urmare au realizat ouă încondeiate. A fost o săptămână de poveste!

(Comunicat de presă)












 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fermier: „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci!” / Abatoare asaltate de crescătorii care renunță la vacile de lapte

astăzi, 08:09

Prețul mic oferit de procesatori pentru lapte, care se situează cu mult sub cel de producție, îi determină pe crescători să renunțe ”pe capete” la animalele din exploatații È...

13 icoane donate, puse spre vânzare pentru femeile aflate în dificultate, vor ajunge la Botoșani!

astăzi, 07:46

Sala „Ecclesia” a Muzeului Mitropolitan din Iași a fost marți seară gazda vernisajului Expoziției „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”, un eveniment marc...

Botoșăneancă trimisă de PSD în Guvernul Niculescu!

astăzi, 07:27

Premierul Luca Niculescu a numit în funcție, miercuri, secretari de stat propuși de filialele județene PSD pentru 7 ministere. Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial. Lista...