Rezultate mai bune la Evaluarea Națională după contestații!

La nivelul județului Botoșani, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 65,6%, în creștere cu 0,3% față de rezultatele inițiale (65,3%). Nu sunt candidați cu media generală 10.

La proba de Limba și literatura română, 2493 de candidați (72,03%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 2 candidați au obținut nota 10.

La Matematică, 2064 de candidați (59,64%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 12 candidați au obținut nota 10.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională

 

În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 11-12 și 15-22 iulie 2024. Ierarhia candidaților va fi afișată pe data de 10 iulie. Repartizarea computerizată va avea loc în data de 24 iulie.

„Rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională reprezintă o recunoaștere a eforturilor elevilor și profesorilor deopotrivă, iar afișarea notelor finale este un moment semnificativ în parcursul educațional al fiecărui elev, marcând tranziția spre o nouă etapă, aceea de licean.

Este o perioadă de anticipare a provocărilor viitoare, în care fiecare absolvent are oportunitatea de a-și construi viitorul. În acest spirit, le urez absolvenților mult succes la admitere!

De asemenea, le mulțumesc tuturor colegilor implicați în comisiile de examen sau de evaluare pentru efortul depus în această perioadă aglomerată pentru sistemul de educație preuniversitar”, a declarat Bogdan Gheorghe Suruciu, inspector școlar general.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr din Botoșani a fost găsit decedat pe șoseaua de centură a Rădăuțiului, după un accident teribil!

astăzi, 12:39

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a fost găsit decedat, cu leziuni incompatibile cu viața, lângă un autoturism care s-a răsturnat de mai multe ori după ce fusese scăpat d...

Fals preot ridicat de polițiștii din Botoșani dintr-o „biserică” improvizată care atrăgea sute de credincioși! (Foto)

astăzi, 12:21

La data de 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul și imobile ...

Must proaspăt și pâine caldă: perechea care dă gustul toamnei în Botoșani

astăzi, 11:54

Există un moment al anului în care toamna se simte înainte să se vadă: atunci când în piețe apar primele damigene cu must, iar aerul dimineții miroase a struguri storși. ...