"În prag de primăvară", la Muzeul de Etnografie! FOTO

Urmărind valorificarea patrimoniului cultural imaterial local şi naţional, specific lumii satelor, în perioada trecerii de la iarnă spre primăvară, în intervalul cuprins între 20 -24 februarie 2017, Muzeul Judeţean Botoşani, Secţia de Artă plastică şi Etnografie, a organizat, la Muzeul de Etnografie, activitatea culturală intitulată "În prag de primăvară, ediţia a II-a. Ateliere creative de confecţionat mărţişoare şi felicitări".

Structurată ca proiect educaţional, manifestarea a cuprins o parte de prezentare interactivă a tradiţiilor şi obiceiurilor întâlnite, în trecut şi în prezent, la nivelul comunităţilor rurale, la începutul lunii martie, în preajma echinocţiului de primăvară. Un loc central ocupă, din această perspectivă, zilele Babei Dochia şi mărţişorul, tradiţii încărcate de profunde sensuri şi cu o simbolistică bogată.
Partea a doua a activităţilor s-a desfăşurat sub forma unor ateliere creative de confecţionat mărţişoare şi felicitări, realizate din materiale şi cu tehnici de lucru cât mai apropiate de cele folosite de săteni, în mod tradiţional.

Au răspuns invitaţiei şcolari şi preşcolari, însoţiţi de părinţi, bunici şi de cadre didactice, de la: Şcoala Gimnazială “Sfântul Nicolae” Botoşani, Şcoala Gimnazială Nr. 7 Botoşani, Şcoala Gimnazială “Elena Rareş” Botoşani,  Şcoala Gimnazială Nr. 10 Botoşani, Şcoala Gimnazială  Nr. 11 Botoşani, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Botoşani, Şcoala Gimnazială Nr. 13 Botoşani, Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga “ Botoşani, Liceul cu Program Sportiv Botoşani, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Orăşeni Deal, Grădiniţa Nr. 2 Botoşani, Grădiniţa Nr. 11 “Micii cercetaşi” Botoşani.

"Mai mult decât atât, partenerii noştri, reprezentanţi ai Şcolii Gimnaziale “Grigore Antipa” Botoşani, au solicitat reluarea acestei activităţi  în perioada 6 -10 martie 2017, pentru  a fi posibilă participarea unui număr cât mai mare de elevi şi profesori ai instituţiei amintite, la  atelierele de creativitate, lucru care s-a şi întâmplat. Ne-au încântat  interesul şi creativitatea pe care le-au dovedit toţi participanţii, 1888 de persoane, care, în cele 10 zile de derulare a proiectului, au trecut pragul Muzeului de Etnografie Botoşani.
Le mulţumim tuturor pentru prezenţă şi implicare şi le dorim, din nou o primăvară senină şi încărcată de bucurii!"
, a precizat Laura Tocariu, director al Muzeului de Etnografie Botoșani.




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...