Proiecte de 100.000 de lei câștigate de Colegiul Național „A.T. Laurian”

Două idei propuse de profesori ai Colegiului au primit undă verde și finanțare, în urma concursului de proiecte organizat de Fundația Comunitară din Iași și vor starta din această lună.

„Ele se înscriu în tradiția pe care cei din Laurian au creat-o, deja, a implementării proiectelor care, pe lângă avantajele pe care le aduc elevilor colegiului, sunt deschise și spre comunitate”, a declarat Ioan Onofrei, directorul colegiului, cel care a scris proiectele și le-a depus spre finanțare.

 

Proiectul „ATUURI PENTRU O CARIERĂ DE SUCCES – ROBOTICĂ ȘI IMPRIMARE 3D” are ca scop crearea unui club de robotică pentru dezvoltarea, la tinerii participanți, a competențelor necesare în folosirea programelor de programare și manipulare a roboților, crearea machetelor specifice, folosind tehnologii dintre cele mai moderne pentru proiectarea și realizarea roboților, inclusiv imprimarea 3D, pentru dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și peer mentoring.

Beneficiind de expertiza profesorilor de informatică, în special a celor care au absolvit cursul „Adapting IT teacher’s competences and knowledge to modern robotics and web technologies (Tech-Roboweb)” prin proiect ERASMUS+ dar și a celor care au absolvit cursurile ECDL 3D Printing, dezvoltat de ECDL ROMANIA, elevii vor deschide o fereastră spre viitor, spre lumea roboților pe care vor învăța să îi asambleze și programeze.

Asociația Comitetelor de Părinți din Colegiul Laurian, în parteneriat cu Colegiul Național „A. T. Laurian“ vor garanta buna desfășurare și sustenabilitatea activităților.

Al doilea proiect – „SPORTURILE/JOCURILE MINȚII, ACCESIBILE OUTDOOR” a fost depus de Asociația de Tineret „2010 EUROPA” și are ca obiectiv amenajarea unui spațiu exterior - curtea interioară a corpului B - prietenos, modern (mobilier și dotări noi), ecologic (coșuri pentru colectare selectivă, parcare biciclete), verde (flori și arbuști).

În acest loc iubitorii șahului - din colegiu, dar și din afară - și a jocurilor de go, domino, scrabble, activity etc. se vor reuni pentru a le învăța sau a se perfecționa, în prezența unor campioni certificați sau, de ce nu, în devenire.

Pentru a ținti și performanța, aici se vor organiza mai multe competiții: simultane de șah dar și memorialul de șah Mihai Diaconu, în cinstea marelui jucător botoșănean care a pregătit generații de tineri șahiști.

Finanțarea totală a proiectelor, de 93329 lei, este asigurată prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, implementat în Botoșani de Fundația Comunitară Iași, prin FFCR, cu contribuția celor două asociații care sprijină, și în acest mod, procesul educativ în Colegiul Național „A. T. Laurian“.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vameși și un polițist de frontieră din Botoșani REȚINUȚI după descinderile în vămi, alți lucrători vamali și agenți de poliție de frontieră, plus un funcționar ANAF, sub control judiciar!

astăzi, 14:49

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începâ...

Afacerile unui procesator de carne din Botoșani au crescut în 2025, ajungând la cifră de afaceri de peste 92 de milioane de lei!

astăzi, 14:23

Producătorul şi procesatorul de carne Sagrod din Botoşani, controlat de antreprenorul român Dan-Marius Ţîmpău, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 92,3 mil. lei (18,3 mil. e...

Elevi din Botoșani și alte cinci județe, evaluați simultan începând din acest an!

astăzi, 13:52

În acest an școlar, simularea județeană a examenelor naționale va fi înlocuită cu una regională. Astfel, testarea se va desfășura simultan în toate județele din Regiunea ...