Proiect Erasmus derulat la un liceu de renume din Botoșani: terapie prin artă pentru adolescenți (foto)

Cum sa întărești rezistența la stres și starea de bine a adolescentilor în mediul școlar” a fost denumirea proiectului Erasmus derulat la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani.

Experiența victimizării, trăită tot mai acut şi mai frecvent în mediul școlar de astăzi, prin comportamente de tip bullying, reprezintă o problemă care are un impact negativ asupra adolescenţilor, o ameninţare serioasă pentru dezvoltarea sănătății mentale și psiho-emoționale a acestora, atât din perspectiva de victimă, căt și din perspectiva de agresor.

Psihologii atrag atenţia că „manifestarea acestor comportamente de agresiune în rândul elevilor are consecinţe negative atât pe termen scurt cât şi pe termen lung  şi poate persista chiar şi la vârsta adultă.”

 

Oportun şi cu impact decisiv în gestionarea acestei probleme este proiectul desfăşurat în Botoşani, în perioada 20 - 24 noiembrie 2023, Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani fiind gazda celei de-a patra mobilități din cadrul proiectului Erasmus+ „How to strengthen the resilience and mental well-being of adolescents in the school environment” (Cum sa întărești rezistența la stres și starea de bine a adolescentilor în mediul școlar), realizat în colaborare cu Musika skola Stevan Hristic, Krusevak - Serbia, Nazilli Mehmet Akif Ersoy Anadolu Lisesi - Turcia, Scoala Ivan Vazov, Stara Zagora - Bulgaria.

Tema acestei mobilităţi a fost „Strategii de modelare a relațiilor la adolescenți in mediul școlar”, şi aduce în atenţia tuturor un factor predictiv semnificativ pentru bullying, școala, pe lângă familie și grupul de prieteni, deoarece aceasta prezintă un risc crescut de a amplifica, de-a menține probleme, atât socio-emoţionale, cât şi comportamentale.

Şcoala în general, şcoala vocaţională în mod deosebit, are un rol important în dezvoltarea viitoarelor generaţii şi, conform psihologului Ghiţă Maria-Georgeta, „alături de familie şi societate, trebuie să aibă în vedere o permanentă monitorizare şi accesul la strategii de prevenție și control a comportamentelor, cu scopul menţinerii unui nivel optim al stării de bine fizic, psiho-emoțional și social al copiilor.”

În acest sens, întâlnirile grupului de proiect au avut în agenda de lucru, ca temă principală, „Terapia prin artă pentru adolescenți”, identificându-se factorii declanșatori ai stresului la adolescenți, exemple de terapie prin artă şi eficienţa acestora. Această formă unică de terapie folosește procesul creativ pentru a-i ajuta pe oameni să-și exploreze sentimentele, să se exprime și, în cele din urmă, să-și îmbunătățească starea de spirit, stima de sine, realaţia cu sine şi cu ceilalţi.

Un recital al elevilor Liceului de Artă „Ştefan Luchian”, aflat sub motto-ul „Muzica poate cuceri inima şi linişteşte mintea”, descoperirea farmecului inedit al lăcaşurilor de cult din Botoşani, Mănăstirea Vorona şi Mănăstirea Coşula, adevărate vestigii de artă, spiritualitate şi istorie, ateliere de lucru, dezbateri privind tema, prezentarea unui sondaj privind nivelul de stres în rândul elevilor Liceului de Artă și a unor crâmpeie de activități la clasă despre gestionarea stresului şi îmbunătăţirea stării de bine, sunt doar câteva activităţi desfăşurate în primele zile ale proiectului.

Au urmat vizita la Muzeul Ceramicii de la Marginea – Suceava, la Muzeul Satului Bucovinean şi la mănăstirile din zona Moldovei, activităţi practice, vizita la Muzeul de etnografie din Botoşani.

Din echipa de proiect a Liceului de Artă „Ştefan Luchian” au făcut parte directorul instituţiei de învăţământ, profesor Beatrice-Cătălina Păpădie, directorul adjunct, profesor Ionuţ Manta, profesor Oana-Maria Vasilache – coordonator de proiect, psiholog şcolar Meda Maţoschi şi profesorii Andreea Anghelache Cătălina Dumbrăvanu, Carmen-Daniela Şcarlii, Geanina-Loredana Pantea şi Emanuela Filimon.


















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actor botoșănean, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”

astăzi, 11:47

Pe Cătălin Babliuc (născut pe 29 martie 1983, în Botoșani) îl puteți vedea la teatru, e foarte prezent, foarte talentat și foarte muncitor. Îl mai puteți vedea și în &b...

Patru luni fără permis și amendă pentru un tânăr care rula cu 153km/h!

astăzi, 11:12

Sâmbătă, 1 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au surprins cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 153 km/h pe sectorul de drum din interioru...

RăsfoZICI vine la Biblioteca Județeană Botoșani. O sărbătoare a cititului împreună

astăzi, 10:43

ZICI este un eveniment internațional sărbătorit în peste 170 de țări, în prima zi de miercuri a lunii februarie, care promovează cititul cu voce tare, împărtășirea poveștil...