Proces de învățare prin activități SNAC la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu’’ din Botoșani (foto)

SNAC este din ce în ce mai mult percepută ca un proces de învățare ce depășește granițele școlii, ca un proces de implicare activă și personală, cu un rol deosebit de important în conturarea personalității elevilor, adulții de mâine.

În săptămâna care tocmai s-a încheiat (20-24 noiembrie), elevii voluntari SNAC de la Colegiul Național  ,,Mihai Eminescu’’ din Botoșani, susținuți de profesorii diriginți, au participat, în cadrul campaniei naționale ,,Săptămâna legumelor și a fructelor donate’’, la două importante proiecte de voluntariat, aducând bucurie prin darurile și timpul petrecut împreună copiilor aflați în dificultate, de la Școala Gimnazială ,,Sfânta Maria’’ și de la Școala Profesională Specială ,,Sfântul Stelian’’ Botoșani. 

 

Le-au fost alături, ca reprezentanți ai cadrelor didactice voluntare SNAC ale colegiului, profesorii Marilena Popescu, Cătălin Purice, Robert Acatincăi și Ștefan Oltean. Organizarea activităților a fost sprijinită de conducerile școlilor implicate și de profesorii Adina Cical, Mirela Amancei și Mihaela Ilisei.

,,Și în acest an școlar, elevii noștri au dat dovadă de o mobilizare exemplară, în cadrul uneia din cele mai longevive campanii naționale de voluntariat SNAC. Astfel de inițiative civice reprezintă o valoroasă oportunitate pentru elevii colegiului, o experiență educațională practică, care îi ajută să conștientizeze nevoile individuale ale altor persoane și ale comunității, să dărâme prejudecăți sociale și să înlăture ignoranța și să dobândească sentimentul de împlinire personală prin angajament și dedicare’’, a declarat prof. Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național ,,Mihai Eminescu’’ Botoșani.                                                                                                                      

Voluntariatul îi defineşte pe toţi cei tineri spiritual, dispuşi să-şi măsoare utilitatea în sprijinul oferit semenilor lor, iar SNAC este din ce în ce mai mult percepută ca un proces de învățare ce depășește granițele școlii, ca un proces de implicare activă și personală, cu un rol deosebit de important în conturarea personalității elevilor, adulții de mâine.

,,Activitatea de voluntariat este una care te modelează, care-ţi dă noi dimensiuni, care te determină să te descoperi şi să te redescoperi continuu, este cea care îţi dă convingerea că poţi face oamenii fericiţi prin simpla ta prezenţă. Întâlnirea celorlalţi, lucrul în echipă, experienţa în sine, valenţele pe care le determină voluntariatul, ne definesc şi ne stimulează încrederea în noi înşine şi în oameni, iar unora le oferă acel sens superior al existenţei pe care mulţi îl caută în cu totul altă parte decât în ceea ce este bun în fiinţa umană. Tocmai de aceea voluntarii  SNAC ai CNME sunt un bun exemplu pentru oricine doreşte să li se alăture!”, a afirmat prof. Marilena Popescu, coordonator școlar SNAC la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu’’ din Botoșani.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fostul protopop de Botoșani a ieșit la pensie, alți doi preoți preiau această funcție: „Se deschide un nou capitol al slujirii”

astăzi, 18:00

Pr. Petru Fercal, fostul protopop de Botoșani, a ieșit la pensie, iar alți doi preoți îi iau locul. Petru Fercal este parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din...

Ploi, vijelii și grindină anunțate de meteorologii în următoarele zile!

astăzi, 16:16

În perioada 2 - 4 septembrie instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând de miercuri, 2 septembrie, în mai multe zone din țară. Joi, 3 septembrie, vor fi&n...

Un profesor debutant şi un medic rezident pornesc cu salarii de bază de circa 4.500 de lei net, cât un chelner!

astăzi, 15:03

După luni de negocieri şi în ciuda faptului că România a ratat jalonul din PNRR privind reforma salarizării bugetarilor, Ministerul Muncii a publicat la finalul săptămânii trec...