Programe adaptate fiecărei școli din Botoșani pentru susținerea elevilor care se pregătesc de examenele naționale! (video)

Rezultatele de la examenele naționale în acest an au fost mulțumitoare la nivelul județului Botoșani, dar unele au fost mai puțin bune și au ridicat semne de întrebare specialiștilor în educație.

La ședința cu directorii și directorii adjuncți ai școlilor din județul Botoșani, prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, a vorbit despre aceste rezultate de la examenele naționale.

Șeful educației botoșănene a precizat că, după evaluarea rezultatelor, a stat de vorbă cu fiecare director de școală pentru a vedea ce soluții trebuie adoptate în vederea îmbunătățirii calificativelor.

„Pentru anul școlar 2023 – 2024 am înregistrat la Evaluarea Națională și la Bacalaureat niște procente care pentru unele unități de învățământ au fost mulțumitoare, dar pentru altele au ridicat semne de întrebare. Am discutat cu fiecare dintre dumneavoastră ce avem de îmbunătățit pentru a obține rezultate mai bune, nu pentru a găsi vinovați în obținerea unor note care nu ne caracterizează, ci în găsirea soluțiilor”, a declarat prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean din Botoșani.

 

În acest sens, Bogdan Suruciuc i-a îndemnat pe toți cei aflați la conducerea unităților de învățământ din județul Botoșani să acorde o atenție mai mare unor programe de pregătire pentru examenele naționale.

„Vă rog să dați o foarte mare atenție în noul an școlar în realizarea unor programe adaptate fiecărei unități de învățământ pentru pregătirea examenelor naționale”, a declarat prof. Bogdan Suruciuc.

Totodată, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean din Botoșani va fi realizată o procedură exactă cu privire la examenele naționale, dar care va trebui adaptată în funcție de fiecare școală în parte.

„Față de anul trecut vom trece la o monitorizare foarte atentă atât a elevilor care vor avea în 2025 aceste examene, cât și a colegilor profesori, dar asta doar cu sprijinul dumneavoastră”, a conchis Suruciuc.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

astăzi, 12:26

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...