Polițiștii botoșăneni îi pregătesc pe copii să devină eroii internetului

În perioada 27 februarie  - 1 martie, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost alături de elevii şi de cadrele didactice din clasele gimnaziale și primare ale Școlii Gimnaziale nr. 10 şi ale Școlii Gimnaziale nr. 7 din Botoșani pentru a promova programul „EROII INTERNETULUI”.

Programul este derulat de către ONG-ul Adfaber în parteneriat cu Poliţia Română, susţinut de Ministerul Educaţiei, cu scopul de a asigura un climat de siguranţă pentru copii atunci când aceştia folosesc internetul, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Siguranţa pe internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Prevenirea victimizării prin infracțiuni informatice reprezintă o prioritate a Poliției Române pentru anul 2023, copiii și tinerii reprezentând unul din grupurile țintă ale activităților preventive.

În cadrul activităților au fost distribuite materiale de promovare a programului realizate de către Adfaber.

„Cadrele didactice au fost încurajate să se înscrie pe platforma „adfaber.org/eroii internetului” pentru training urmând să le vorbească și ei copiilor, în cadrul unui modul de predare, despre pericolele online-ului. Unul din scopurile principale ale programului este atragerea atenției părinţilor şi a cadrelor didactice asupra principalelor platforme accesate de copii în mediul online, pentru a-i putea înţelege şi ajuta pe aceştia”, a precizat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...