Polițiștii au luat la rând școlile într-o campanie demarată pentru siguranța elevilor (fotogalerie)

Campanie de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar, implementată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean.

Campania se desfășoară până la finele anului școlar și are drept scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

 

Astfel, în săptămâna precedentă, atât polițiștii structurii de siguranță școlară, cât și cei din structurile de ordine publică sau de prevenire a criminalității, au fost prezenți în 45 de unități de învățământ din județ, desfășurând activități de informare a elevilor, pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale acestei infracțiuni.

Campania urmărește totodată dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea deopotrivă a acestora cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării / semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

În mod deosebit, toate activitățile au drept scop încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă elevii în mediul școlar.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile în cadrul campaniei, până la terminarea anului școlar, adresând următoarele:

Recomandări pentru elevi:

Informați-vă cu privire la prevederile legale referitoare la portul sau folosirea unor obiecte periculoase în mediul școlar, precum și referitor la consecințele legale, întrucât, în situaţia în care sunteți identificați cu un asemenea obiect asupra voastră, riscați pedeapsa cu amendă penală sau închisoare.

Evitați să purtați asupra voastră sau să introduceți în incinta unităților de învățământ obiecte din categoria celor periculoase (de exemplu: cuțit, briceag, pumnal, foarfecă etc), care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere sau împungere.

Evitați conflictele fizice sau verbale cu alți elevi, conștientizați faptul că prin folosirea unui asemenea obiect vă puteți periclita integritatea corporală/viaţa proprie sau pe cea a altor persoane.

Dacă observați că un coleg are asupra sa obiecte din categoria celor periculoase, anunțați imediat un cadru didactic sau altă persoană adultă din unitatea de învățământ.

Recomandări  pentru părinți:

Vorbiți cu copiii dumneavoastră despre pericolul și consecințele folosirii unor obiecte periculoase, despre faptul că este interzisă introducerea unor astfel de obiecte în mediul școlar.

Explicați-le că este de dorit să evite orice conflict fizic sau verbal, iar în cazul în care sunt expuși unei asemenea situații, să solicite sprijinul unui cadru didactic sau unui adult de încredere, pentru găsirea unor soluții amiabile de rezolvare.

Verificați obiectele pe care copiii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la şcoală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Asigurați-vă că cunoașteți activitatea copiilor dumneavoastră din mediul online, precum și anturajul acestora, având în vedere faptul că pot achiziționa și purta asupra lor obiecte din categoria celor periculoase (cuțite, bricege, pumnale, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant etc) iar prin folosirea lor se pot pune în pericol atât pe ei, cât pe cei împotriva căruia se acţionează.

Recomandări pentru cadrele didactice:

Să manifeste vigilență cu privire la comportamentul elevilor, să le explice acestora riscurile portului/folosirii unor obiecte periculoase în mediul școlar,  iar  atunci când iau cunoştinţă de faptul că un elev a introdus în unitatea de învăţământ un obiect periculos, să sesizeze de urgenţă poliţia (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliţie/poliţistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învăţământ).

(Comunicat de IPJ Botoșani)




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii intră în vacanța de toamnă. Cursurile se reiau pe 2 noiembrie!

astăzi, 13:27

Elevii și preșcolarii din România intră în vacanța de toamnă după încheierea cursurilor de vineri, 23 octombrie. Prima vacanță din anul școlar 2026–2027 durează p&aci...

Un bărbat din Republica Moldova a fost prins cerșind în municipiul Dorohoi!

astăzi, 13:00

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au d...

Ziua Armatei României: Vezi care este programul manifestărilor ce vor avea loc la Botoșani!

astăzi, 12:34

În fiecare an, pe data de 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Este data la care, în anul 1944, a fost eliberat de sub ocupație orașul Carei, din Nord-Vestul Tra...