Peste 570 de candidați s-au înscris la concursul de ocupare a catedrelor din învățământul preuniversitar

Peste 570 de candidați s-au înscris în concursul pentru ocuparea posturilor vacante din învățământul preuniversitar, urmând să susțină proba scrisă miercuri, în cele patru centre de examinare organizate, informează Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).

Potrivit sursei citate, în județul Botoșani sunt 79 de posturi titularizabile și au fost admiși la proba scrisă 573 de candidați.

Accesul candidaților în sălile de concurs în vederea susținerii probei scrise este permis în intervalul orar 7:00 – 8:00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate pe 19 iulie, acestea putând fi accesate și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul Inspectoratului Școlar Județean sau se transmit prin mijloace electronice, după afișarea rezultatelor, până pe 20 iulie. Rezultatele finale se afișează pe 27 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.

CENTRUL NR. 1: ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 BOTOȘANI

Disciplinele de concurs arondate:

1. Arte vizuale (educație plastică / educație vizuală / educație artistică)

2. Consiliere psihopedagogică

3. Educație fizică și sport

4. Filosofie și logica, argumentare și comunicare

5. Istorie

6. Limba și literatura franceză

7. Mecanică

8. Protecția mediului

9. Psihopedagogie specială

10. Veterinar

CENTRUL NR. 2: ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE ANTIPA” BOTOȘANI

Disciplinele de concurs arondate:

1. Agricultură - horticultură

2. Alimentație publică

3. Economic, administrativ, poștă

4. Educație muzicală specializată

5. Educație tehnologică și aplicații practice

6. Geografie

7. Industrie alimentară

8. Informatică si tehnologia informației

9. Limba si literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii romane / comunicării în limba romana și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în învățământul primar

10. Matematică

CENTRUL NR. 3: COLEGIUL NAȚIONAL „A. T. LAURIAN” BOTOȘANI

Disciplinele de concurs arondate:

1. Agricultură, horticultură (maiștri instructori)

2. Alimentație publică (maiștri instructori)

3. Chimie

4. Confecții textile - tricotaje - finisaj textil (maiștri instructori)

5. Construcții (maiștri instructori)

6. Educație fizică și sport - antrenori

7. Fizică

8. Limba și literatura engleză

9. Limba și literatura română

10. Mecanică (maiștri instructori)

11. Religie ortodoxă

CENTRUL NR. 4: COLEGIUL NATIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOȘANI

Disciplinele de concurs arondate:

1. Biologie

2. Economie, educație antreprenoriala, economie aplicată și educație socială - educație economico - financiară

3. Educație muzicală

4. Educație sociala (gândire critică și drepturile copilului, educație interculturala, educație pentru cetățenie democratică)

5. Electrotehnică, electromecanică

6. Estetica și îngrijirea corpului omenesc

7. Industrie alimentară (maiștri instructori)

8. Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii

 

Spune-ne opinia ta