Părinții de la Botoșani au cu ce se mândri: Primul loc în ţară la numărul de medii de 10 obţinute la Bacalaureat

Părinții de la Botoșani au cu ce se mândri pentru că în judeţul Botoşani, dar și Iaşi, au fost obţinute cele mai multe medii de 10 din ţară la Bacalaureat 2021.

Atât la Botoşani cât şi la Iaşi au fost înregistrate câte 7 medii de 10, iar performanța ar putea fi completată după afișarea rezultatelor la contestații. La Prahova au fost 6, iar în Bihor și Alba câte 5.

Și procentul de promovabilitate, la nivelul judeţului Botoşani este de 66.49%, adică au luat Bac-ul 1790 de candidaţi din cei 2690 înscrişi la această sesiune de examen.

În toată România doar 112 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, jumătate față de 2020, însă rata de promovare cumulată, înainte de contestații este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de sesiunea de vară din 2020.

 

Spune-ne opinia ta