Olimpiada Națională de „Științe pentru juniori” va avea loc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Duminică a avut loc festivitatea de deschidere (fotogalerie)

Olimpiada Națională de „Științe pentru juniori” este organizată de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Cu această ocazie, duminică, la Instituția Prefectului județului Botoșani a avut loc festivitatea de deschidere.

Au participat inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, inspectorii școlari generali adjuncți, inspectorii de specialitate, membrii comisiei centrale, elevi, profesori însoțitori, prefectul Sorin Cornilă și subprefectul.

 

Momente artistice emoționante, de prezentare și promovare a județului și a tinerelor noastre talente, au fost realizate de Rareș Prisacariu, Elisabeta Șeremet, Valentin Albotă și Patrick Petrescu, de la Liceul de artă „Ștefan Luchian”, coordonați de domnul profesor Constantin Petrescu.

„În calitate de vicepreședinte al comisiei naționale, împreună cu toți colegii profesori, ne dorim ca această olimpiadă să rămână memorabilă pentru participanți și să readucă cândva, Botoșaniului, rezultate excepționale, ca în anii 2013-2014, când pe atunci elevul, acum domnul masterand Ștefan Bălăucă se califica la faza internațională. Mulțumim, Ștefan, pentru prezență și pentru tot ce reprezinți în educația botoșăneană”, a precizat Ada Macovei, vicepreședinte al comisie naționale.

La deschidere a fost prezent și decanul Facultății de Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. habil. Cristian Enăchescu.











 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...