Ministrul Educației sfătuiește părinții să sesizeze directorii sau inspectoratul dacă elevii primesc prea multe teme!

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a precizat joi seară, că situaţia temelor pe care le primesc elevii este clar reglementată, timpul necesar pentru rezolvarea acestora fiind de maxim două ore în cazul elevilor de liceu.

Dacă elevii primesc prea multe teme, părinţii sunt sfătuiţi să se adreseze şcolii sau Inspectoratului Şcolar înainte de a ajunge la minister.

„Lucrurile sunt foarte bine reglementate. Practic, pentru clasa pregătitoare nu ar trebui să avem teme pentru acasă, în zona învăţământului primar şi gimnazial toate temele n-ar trebui să depăşească o oră, iar în zona învăţământului liceal undeva în jur de două ore”, a afirmat Daniel David, ministrul Educației, potrivit observatornews.ro.

Potrivit acestuia, dacă părinţii întâmpină probleme în acest sens trebuie să sesizeze dirigintele sau directorul şcolii.

„Dacă sunt astfel de probleme, o să vă rog să sesizaţi celor care răspund, care coordonează aceste lucruri, dirigintelui, directorului de şcoală. Dacă nu primiţi răspuns, mergeţi în zona inspectoratului până să ajungeţi la nivel de minister”, a adăugat ministrul Educaţiei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prize modulare după câteva luni: problema nu e întotdeauna la ramă

astăzi, 12:46

Recomandările obișnuite vorbesc despre design, numărul de module și alegerea unei game cunoscute. Spun mai puțin despre borne strânse neuniform, conductori prea scurți sau compatibilitatea...

Alerte de securitate cibernetică: Ce trebuie să știe locuitorii din Botoșani despre routerele de acasă

astăzi, 12:37

Criptarea traficului routerului – prima barieră împotriva atacurilor Criptarea traficului routerului reprezintă unul dintre cele mai importante elemente de protecție pentru o rețea ...

În premieră: Forumul Orașelor Mici din România se ”deplasează” dincolo de granițele județului Botoșani!

astăzi, 12:05

În ultimii trei ani, Darabaniul se transformă, pentru o zi de vară, în centrul administrativ al Orașelor Mici, un factor catalizator și deopotrivă consonant pentru idei și resurse de...