Mihaela Huncă: „Trebuie să eliminăm premisele prin care nu facem altceva decât să exportăm creiere şi forţă de muncă înalt calificată”

„Studenţii care sunt în mediul academic sunt o valoare inestimabilă a României! Începe un nou an universitar în care trebuie să eliminăm premisele prin care nu facem altceva decât să exportăm creiere şi forţă de muncă înalt calificată”, a transmis deputatul botoșănean Mihaela Huncă către colegii din Parlament.

Liderul filialei Botoșani a PRO România și-a continuat declarația de presă prin sublinierea unor deficiențe pe care sistemul educațional le suportă, implicit învățământul universitar.

 

„Deschiderea anului universitar este pentru studenţi un moment încărcat de emoţie. Mă bucură faptul că foarte mulţi tineri aleg să se îndrepte spre nivelul superior de educaţie. Prin grija profesorilor, cu efortul şi cu vocaţia lor le doresc să fie acea generaţie care este pregătită pentru ziua de mâine, pentru dezvoltarea socială şi economică a României. Urez, din suflet, tuturor studenţilor, mult succes, iar cadrelor didactice, multă putere de muncă în misiunea lor nobilă de a pregăti tinerii care construiesc un nou viitor pentru România!

Studenţii nu trebuie să fie singuri în acest drum pe care şi l-au propus, ci, întreaga clasă politică trebuie să facă eforturi pentru ca desăvârşirea lor profesională să îşi găsească la finalul studiilor un loc acasă, un loc în România, aici unde avem nevoie de ei!

Din păcate, stimaţi colegi, şi pe bună dreptate, tinerii din România se plâng că nu işi găsesc un loc de muncă în ţară, după terminarea studiilor, iar atunci când au totuşi o şansă, domeniul în care ajung să muncească nu are nicio legatură cu studiile absolvite. Rolul nostru, ca oameni politici, este acela de a promova un cadru legislativ stabil şi predictibil prin care să implementăm măsuri reale şi concrete care să determine intelectualii să profeseze acasă. Trag un semnal de alarmă către toţi politicienii şi spun că putem începe cu paşi mici dar, importanţi. Este un gest de onoare, pe care putem să-l facem pentru a da acestor elevi, absolvenţi şansa de a-şi desăvârşi educaţia şi de a profesa în România”, spune Mihaela Huncă, parlamentar în Comisia pentru Învățământ.

Concluzia pe care fostul inspector școlar general a transmis-o este că tinerii absolvenți trebuie încurajați să rămână în țară, în special, prin măsuri pe care Guvernul trebuie să le implementeze.

„Rolul nostru, ca oameni politici este acela de a promova un cadru legislativ prin care să implementăm măsuri reale şi concrete care să îi determine pe aceşti tineri, care au început o frumoasă viaţă academică, să se desăvârşească şi să profeseze acasă!”, a încheiat Huncă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

astăzi, 19:30

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...