Un profesor botoșănean a transmis un mesaj emoționant cu privire la debutul noului an școlar, în vreme de pandemie de coronavirus. Loredana Avasiloaei, cadru didactic la Școala Gimnazială nr.12 din Botoșani, susține că profesorii fac parte din acest „joc mutual”, care îi va transforma în actori, responsabili de scenariu, voce și recuzită.
Aceasta mai spune că profesorii aparțin „unei scene construite pe un lemn putred, ce se poate prăbuși în orice moment”.
Redăm integral mesajul Loredanei Avasiloaei:
___________________________
Vacanța aceasta lungă și parcă nesfârșită se apropie de final. Va fi un an școlar atipic tuturor celor pe care le-am parcurs și așteptat până acum. Formal am primit și acceptat recomandări cu privire la prevenirea transmiterii noului coronavirus. Mă opresc acum la expresia „va fi posibilă prezența fizică a elevilor în clasă”. La emoția unui nou început nu avem timp să îndrăznim să ne gândim.
Nu pot să-mi șterg din memorie niciodată experiența trăită online alături de elevii și colegii mei. Privirile și vocea lor îmi transmiteau diverse stări de spirit contradictorii, o fetiță întreba cu emoție ,,- Doamna, noi când ne vom mai revedea cu toții?”- Și eu, dascălul protector, mi-am ascuns neputința de a da un răspuns sigur, care să dea speranță copiilor mei. Am răspuns cu o voce calmă, găsind puterea, aproape forțată, repetând ce am auzit în presă:
„Doar dacă rămânem cuminți în casă, vom reuși să ne revedem sănătoși!” și da, eu, optimista, aveam rolul să transmit încredere, când lumea lor, a copiilor devenise pustie.
Un elev, de altfel foarte îndrăzneț, când m-a văzut în fața ecranului și mi-a auzit glasul, nu a reușit să vorbească de emoție, iar lacrimile l-au copleșit. S-a ridicat, lăsându-și mama să vorbească cu doamna. El nu dorea acest tip de comunicare, iar posibilitatea revederii dincolo de ecran l-a întristat și mai mult. A înțeles că de fapt se prelungește starea lui de prizonierat în casă, că nu-și va revedea curând colegii, să interacționeze, să vorbească, să râdă, să intre în contradictoriu, să strângă mâna prietenului în semn de mulțumire…
A fost dezamăgit pentru că în afară de a-și plimba animalul de companie, nu prea reușea să se joace, parcul era ferecat, prietenii absenți.
Cu ajutorul părinților și participarea efectivă a „eroilor” mei de acasă, uneori mai absenți, alteori plini de entuziasm, cu un dor de cunoaștere, dar și de joacă, cu mici impedimente și imperfecțiuni, am parcurs această etapă a școlii online.
A venit vacanța și am reîntâlnit pe stradă unii dintre elevi. Se uitau cu ochișorii lor întrebători la mine, neștiind ce este potrivit să facă. O fetiță a fost îndemnată de tatăl ei să o îmbrățișeze pe doamna, ca de obicei. Ea cu un zâmbet ștrengar în colțul gurii, a refuzat. Atunci am înțeles că efortul nostru nu a fost în zadar, am educat copii responsabili, cu personalități puternice. Am propus atunci salutul vesel cu picioarele, un joc ce a adus destindere tuturor, astfel gestionând situația. Experiențe noi ce ne vor marca viața.
Eram obișnuiți să oferim îmbrățișări, acestea au fost anulate, dar se observă că nu doar interacțiunea fizică a fost eliminată, această distanțare socială ne-a îndepărtat, croind un drum către o congelare a emoției. Devenim, cu ajutorul măștii, actori surdo-muți ai propriilor acte. Nu mai zâmbim, nu ne mai exprimăm liber, iar comunicarea sub toate formele ei, devine deficitară. Avem nevoie acută să intrăm în normal cât mai curând și să devenim conștienți că nimic nu ne poate doborî, nici măcar frica de a deveni victimă.
Va fi un început de an școlar cu muuulte reguli. Eu i-am învățat să se miște, să interacționeze, să descopere, să atingă...Acum voi veni să anulez toate acțiunile mele. Le voi croi un paravan mai mult sau mai puțin imaginar ce ar trebui să-i protejeze. În Alternativa Step by Step, regulile sunt respectate în timp, descoperite și aplicate. Acum nu mai descoperim, totul devine strict. Jocurile nu mai sunt posibile. Ne jucăm păstrând distanța și ideal ar fi să rămânem pe loc. Mai nou, ne jucăm „ de a masca”. Da, vom purta măști de tot felul, mai mult sau mai puțin imaginare, unele impuse, altele dobândite.
Și noi, profesorii aparținem acestui joc mutual, ce ne va transforma în actori, responsabili de scenariu, voce și recuzită, dar care aparținem unei scene construite pe un lemn putred, ce se poate prăbuși în orice moment. Nu pentru că nu îmi cunosc bine rolul și nu pentru că recuzita nu m-ar ajuta, ci doar nesiguranța ce plutește în jur nu mă convinge.
E foarte dificil să-ți găsești cuvintele pentru a creiona o situație de ansamblu, tot ce înveți este că nu ai voie să fii subiectiv. Deși atmosfera te copleșește, rolul tău devine complex. Totul trebuie să se desfășoare cu multă precizie, iar tu, profesore, îți vei păstra locul neclintit din fața elevilor tăi, iar piesele acestui joc de șah vor avea traiectorii bine stabilite.
Vă doresc dragi elevi, părinți și colegi să fiți optimiști și să învățăm să credem că zâmbetele și optimismul copiilor noștri ne va da putere să mergem mai departe, indiferent de neprevăzut. Succes maxim în tot ce faceți!
Prof. Avasiloaei Loredana