Lecție interactivă despre „Darurile toamnei”, cu micuți de clasa a II-a, la Biblioteca Județeană

Vineri, 21 noiembrie a.c., elevii clasei a II-a B de la Școala Gimnazială nr.17 Botoșani, însoțiți de învățătoarea Luminița Custrin, vor desfășura, la Filiala 1 – Primăverii a Bibliotecii Județene Botoșani, o lecție de comunicare în limba română.

Decorul special creat cu lucrări plastice pe tema „Darurile Toamnei”, îi va inspira pe micii școlari într-o activitate interactivă despre toamnă. Vor fi creionate, folosind expresii alese din poezii, portretul Zânei cu rochie arămie, rezolvarea diferitelor sarcini urmând a se face pe grupe și individual, detaliind frumusețile, schimbările din natură și roadele toamnei.

De asemenea, vor fi create filele unor cărți dedicate acestui anotimp bogat. Finalul activității va fi marcat prin recitări de versuri și dans tematic.

O astfel de activitate se cere a fi continuată pe alte teme, dat fiind faptul că se încurajează lectura individuală, toți elevii având deja permise de bibliotecă.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...