S-ar putea ca 5 minute gândite frumos să conteze mai mult decât o viață.
Zilele acestea, membrii comunității care locuiesc în satul Iezer au gândit mai mult de 5 minute la DOAMNA multora dintre ei...
”Am pus stiloul în mâna întregului sat”
Pe doamna învățător Lionte Aurelia am întâlnit-o demult, în copilărie, când bunica m-a luat de mână într- o vacanță și m-a dus la casa familiei învățătorilor Lionte. În prag ne-a întâmpinat Doamna... o ființă plăpândă, blândă, cu vocea calmă.
Bunica m-a prezentat mândră: "Nepoata de la Brașov... Citește mult, vrea cărți de citit și numai dumneavoastră o puteți ajuta!".
Doamna a zâmbit. M-a luat de mână și ne-a invitat în casă.
Nu s-a uitat pe lista cu literatură obligatorie. Mi-a spus doar: "rafturile cu cărți îți aparțin, caută și ia ce îți dorești!".
Libertatea pe care mi-a dat-o atunci și faptul că m-a împuternicit, au rămas adânc săpate în sufletul meu!
Comuna Hilișeu-Horia a fost binecuvântată cu zeci de cadre didactice extraordinare care, fie s-au născut și au profesat în comuna natală, fie s-au stabilit pentru totdeauna în satul în care au predat o viață!
Pe cei mai mulți i-am cunoscut, mai întâi din poveștile verișorilor și copiilor din sat, apoi ca profesor, când am încercat și am reușit, cu ajutorul autorităților, să le acordăm titlul de Cetățean de Onoare al comunei.
Atunci i-am vizitat pe toți. Doamna Lionte m-a întâmpinat ca în copilărie. A zâmbit când i-am povestit de ce am venit. Ca și ceilalți colegi ai dumneaei, nu se mai aștepta ca cineva să-și mai amintească de ceea ce făcuse ca dascăl. Mi-a zâmbit spunându-mi: "Mi-am făcut datoria! Am iubit copiii și ei m-au iubit pe mine! Am pus stiloul în mâna întregului sat. Și dacă acum toți știu să scrie și să citească, aceasta este răsplata mea!"...
Într-adevăr, a fost o vreme când toți copiii satului porneau la drum în clasa întâi alături de Doamna Aurelia. Clasele întâi și a doua cu Doamna, clasele a treia și a patra cu Domnul Ioan Lionte. Am putea să-i numim "părinții unor generații" și nu am greși.
Azi, Doamna a plecat să învețe îngerii
Cinci minute înmulțite cu numărul celor care au numit-o "Doamna" nu știu cât fac.
Ce știu?
Știu că azi mulți și-au adus aminte cui datorează scrisul primului cuvânt!
Știu că azi s-a mai stins aici, pe pământ, o lumânare, dar s-a aprins în Cer o stea.
Știu că, de azi, satul e mai sărac.
Ce mai știu? Azi am revăzut dulapul cu cărți în care, cândva, o fetiță căuta cărți, minunându-se că i se oferise ocazia să cotrobăie în voie în dulapul unei învățătoare, care îi mai și zâmbea în timp ce îi întindea o farfurioară cu dulceață de cireșe negre....
La ce mă gândesc?
Mă gândesc la noi, la dascăli. La cât de mult mai contăm pentru cei pe care cu credință îi numim "copiii" noștri. Și nu aș vrea 5 minute. O clipă ar fi de ajuns...
Drum lin, Doamna Aurelia Lionte! Pe cerul satului nostru mai luminează o stea. Și nu pentru 5 minute, ci pentru ani-lumină!
(Gabriela Munteanu)