Jandarmii botoșăneni, urări pentru elevii unui colegiu la ceas aniversar

Sfaturi, îndrumări și urări de bine din partea jandarmilor botoșăneni, adresate elevilor și profesorilor deopotrivă, cu prilejul participării la activitățile organizate în cadrul programului național Școala Altfel.

În săptămâna în care Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi" Botoșani își sărbătorește Jubileul de Aur, care marchează 50 de ani de la înființare, jandarmii botoșăneni s-au întâlnit cu elevi și profesori din cadrul acestei instituții de învățământ cu tradiție.

Orientarea profesională după absolvirea colegiului, siguranța școlară, prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor și a consumului de droguri, dar și accesarea rețelelor de socializare sau pericolele care se pot ascunde în mediul virtual, în spatele unor ,,fețe" prietenoase, au fost subiectele discuțiilor purtate ieri după-amiază, la activitatea prilejuită de desfășurarea programului național Școala Altfel.

”Profităm de acest moment festiv și transmitem atât cadrelor didactice de ieri și de azi, cât și celor 50 de generații de elevi de până acum cele mai sincere urări de bine, sănătate deplină, bucurii și împliniri alături de cei dragi!”, au precizat jandarmii botoșăneni.

LA MULȚI ANI!

 




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

astăzi, 19:59

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...