Înscrierea copiilor la școală în 2023 - 2024: De miercuri, părinții pot completa și depune cererile la școli

Și în anul școlar 2023 - 2024, ca, de altfel, și-n anii anteriori, înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor se face în două etape.

Astfel, în prima etapă, cererile de înscriere vor putea fi depuse de părinți la școli începând de miercuri și până în 18 mai 2023, iar rezultatele primei etape vor fi afișate la sfârșitul aceleiași luni. În a doua etapă, cererile se vor depune până spre mijlocul lunii iunie, iar listele finale vor fi afișate în 15 iunie 2023. Cererile pot fi transmise online, prin poștă sau depuse direct la secretariatul școlii, scrie Avocatnet.ro.

Calendarul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2023 - 2024, este cuprins în Ordinul Ministerului Educației 3.704/2023.

Concret, calendarul stabilește următoarele date pentru înscrierea copiilor la școală.

Prima etapă de înscriere:

  • pe 30 martie 2023 s-au afișat circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar;
  • în 4 aprilie 2023 au fost anunțate, prin afișare la sediul școlii sau/ și pe site-ul acesteia, a criteriilor specifice de departajare a copiilor;
  • în perioada 5 - 26 aprilie 2023 s-a făcut evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc șase ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2023 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar;
  • în intervalul  3 - 18 mai 2023 , părinții pot completa cererile-tip de înscriere, online sau direct la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor;
  • pe 30 mai 2023 sunt repartizați copiii la școli, cu ajutorul unei aplicații informatice;
  • pe 31 mai 2023 se publică, la școli și pe site-ul inspectoratului școlar, listele ce conțin candidații înmatriculați și numărul de locuri rămase libere.

Apoi, în etapa a doua:

  • pe 5 iunie 2023 are loc comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;
  • între 6 și 12 iunie 2023 se poate depune/ transmite cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
  • pe 15 iunie 2023 are loc afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare.

Regulile înscrierii copiilor în clasa pregătitoare

Autoritățile au publicat anul acesta doar calendarul înscrierii în clasa pregătitoare, formularele (cererile) și regulile rămânând cele din anul școlar 2022 - 2023, cuprinse în Ordinul 3.445/2022.

Astfel, după cum scrie în metodologie, „părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare”.

E de reținut că înscrierea în învățământul primar a unui copil NU este condiționată de frecventarea grupei mari a grădiniței.

Părinții ai căror copii împlinesc în acest an vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie inclusiv pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul de dezvoltare al celor mici este corespunzător.

Evaluarea dezvoltării se face la centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională doar în cazul copiilor care nu au fost la grădiniță sau care vin din străinătate.

Dacă cei mici au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar (practic, grădinița face evaluarea dezvoltării lor).

Părinții ai căror copii împlinesc anul acesta vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie inclusiv și care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru următorul an școlar sau ai celor al căror nivel de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați pentru a-și înscrie copiii la grădiniță, în grupa mare.

Şcoala de circumscripţie este, potrivit ordinului ce conține metodologia de înscriere la școală, unitatea școlară aflată în proximitatea domiciliului elevului, iar totalitatea străzilor arondate unităţii școlare formează circumscripţia acesteia.

Fiecare şcoală trebuie să încarce pe site-ul propriu informaţii despre străzile/ adresele arondate, numărul de clase pregătitoare alocate, modalitatea de stabilire a numărul de locuri libere ori criteriile de departajare generale şi specifice (care sunt utilizate în cazul în care numărul de opțiuni pentru respectiva unitate de învățământ este mai mare decât numărul de locuri libere).

Totodată, școala trebuie să publice și informaţii care să permită părinţilor să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul respectivei şcoli, cum ar fi posibilitatea organizării procesului de învăţământ în cadrul unei grădiniţe aflate în structura şcolii sau în consorţiu cu şcoala, posibilitatea organizării programului "Şcoală după şcoală" sau fotografii ale spaţiului în care se desfăşoară activitatea la clasa pregătitoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Votați oamenii care au un plan real de dezvoltare a Botoșaniului!”

Thursday, 28 November 2024

„Oameni care știu exact ce proiecte să demareze pentru a transforma potențialul nostru agricol într-un adevărat motor de dezvoltare economică și nu numai. Echipa Valeriu Iftime (E...

Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului (foto)

Thursday, 28 November 2024

„Echipa PSD a pus pe primul plan dezvoltarea județului și promovarea acestuia la nivel european. Ceea ce am făcut în ultimii patru ani a fost doar începutul unui drum care trebuie...

Vești bune pentru botoșănenii cu pensii mai mici de 2000 de lei: Medicamente compensate în proporție de 90%!

Thursday, 28 November 2024

După recalculare, plafonul de pensie minimă pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% a crescut de la 1.830 lei la 2.020 lei, scrie realitatea.net. Programul guvernamental e activ din ...