Guvernul intenţionează să premieze cu bani elevii care au obţinut media la 10 la bacalaureat şi la evaluarea naţională

Guvernul acordă elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat câte 3.000 de lei, iar absolvenţilor de gimnaziu care, de asemenea, au luat nota maximă la evaluarea naţională câte 1.000 de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere public. Aceleaşi sume au fost acordate de către Guvern şi anul trecut.

"Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2017. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017", potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică.

Stimulentele financiare pentru elevi vor fi acordate din bugetul Ministerului Educaţiei.

"Ţinând cont că este vorba de tineri absolvenţi de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învăţătură, care au toate şansele să continue să obţină performanţe în învăţământul liceal, respectiv în învăţământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional şi personal", se precizează în proiectul de act normativ.

În acest an 137 de elevi au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, iar 497 absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională.

La Botoşani, au fost înregistrate două note de 10 la Bacalaureat şi zece medii de 10 la Evaluarea Naţională.

Sursa: News.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI