Este mamă, dascăl și sfetnic pentru 22 de copii de la Școala Gimnazială Nr.1 Hilișeu-Horia, la 50 de kilometri de municipiul Botoșani. Ar fi putut profesa într-un oraș mare, cu mai multe facilități și oportunități de dezvoltare pe toate planurile. Încercările vieții au purtat-o, însă, tocmai la capătul țării, într-un sat mic, dar plin de oameni inimoși și de copii gata să se hrănească din tot ce a adunat frumos în minte și în suflet învățătoarea lor.
Gabriela Munteanu stă ceas de ceas la sfat cu Maica Domului. Prin fapt și prin gând. Ce îi cere?
În primul rând, iertare pentru neputințele noastre, într-o continuă goană după cele lumești:
”O, Maică, să ne ierți că suntem păcătoși,
Și surzi, și orbi, Măicuță, de la credință-ntorși,
Că ne urâm prea mult, că suntem egoiști,
Nemulțumiți suntem, și foarte des prea triști...
Nu ne mai mulțumim cu ce primim în dar,
Și de acel ce plânge ades n-avem habar”.
(Rugăciunea mamei)
Pe Dumnezeu îl roagă așa:
”Doamne, azi m-așez cuminte lângă Tine să vorbim...
Numai Tu ai timp de toate, și m-asculți, și povestim.
Tu îmi știi durerea cruntă, bucuria și necazul...
Și la fel cum face mama, Tu îmi ștergi mereu obrazul”.
(Rugă pentru mama, din volumul de versuri Lacrimi necurse)
Elevii sunt parte din sufletul ei. Lor vrea să le insufle dragostea de carte așa cum a primit-o și ea în copilărie: cu modestie, simplitate, dar cu corectitudine științifică, cu resurse la îndemâna oricui, fără găselnițele didactice împrumutate de la alții de peste hotare. Gabriela Munteanu e convinsă că poporul acesta are înzestrarea lui materială și spirituală, are străbunii și învățătura lor neprețuită, ce am mai putea vrea? Pe această temelie își clădește dăscălița zestrea pe care o transmite copiilor.
”Să fac învățarea mai ușoară a devenit o obișnuință pentru mine. Să aduc matematica și limba română în concret este mereu o provocare. Învățăm să scriem și să citim, să socotim, să repovestim, fracții și proporții, adjective... toate cu aplicabilitate... normal, ca să înțeleagă tot pruncul. Cu ajutorul plastilinei, pe care singuri ne-am făcut-o, tot ce am învățat într o săptămână s-a consolidat. Bucuria a fost mare... Și dezordinea din clasă, pe măsura bucuriei! Nu mai povestim de cum arătau hăinuțele noastre... Important e că toată lumea a fost super încăntată! Vreți să aveți cu ce va juca? Faceți plastilina! Asa veți descoperi CEL MAI BUN PRIETEN! Plastilina? Nu! Munca de fiecare zi!”, povestește Gabriela Munteanu.
Povestea de seară, un proiect care adună, virtual, voluntari povestitori din toată țara: ”Lectura unește suflete!”
Gabriela Munteanu crede în puterea spirituală a poveștilor. Într-o lume tehnologizată la tot pasul, își propune să-i țină pe copii aproape de adevăratele valori cu care trebuie să pornească în viață: bunătatea, perseverența, empatia, munca cinstită care îți aduce împlinire sufletească, prietenia care nu are frontiere.
Zeci de voluntari vin seară de seară cu lecții de viață pentru 30 de copii nerăbdători, ochi și urechi la ce urmează să afle. Se încing dezbateri, se analizează situații, se caută răspunsuri: ”Dar cum ar fi fost dacă...?”
”Nu ne permitem să călătorim fizic, însă poveștile și invitații noștri ne duc departe, în lumi de poveste, de unde ne întoarcem mai buni și mai bogați sufletește!
În fiecare seară de poveste am avut alături de mine copiii, niciodată nu au lipsit...Povestea de seară rezistă datorită lor! Este meritul lor! Și va exista atâta timp cât ei își doresc!”, mărturisește învățătoarea.