FSLI: Anul 2023 va aduce un nou val de acțiuni sindicale, dacă Guvernul nu rezolvă problemele din educație

Sute de salariaţi din sistemul de învăţământ vor ieşi şi vineri în stradă în mai multe judeţe. Este vorba despre Arad, Maramureş, Bacău, Mehedinţi, Suceava, Botoşani, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş, Bihor şi Bistriţa Năsăud. Angajații din educație vor protesta în faţa prefecturilor, una dintre revendicări fiind neaplicarea, în integralitate, a prevederilor Legii nr. 153/2017, în condiţiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1.700 - 2.200 de lei, informează Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

 

Sindicaliştii atrag atenţia că anul 2023 va aduce un nou val de acţiuni sindicale, dacă Guvernul nu rezolvă problemele din educaţie.

„Angajaţii din educaţie protestează în ajunul sărbătorilor! Anul 2023 va aduce un nou val de acţiuni sindicale, dacă Guvernul nu rezolvă problemele din educaţie! Sute de salariaţi din sistemul de învăţământ, reprezentând personalul nedidactic, dar şi reprezentanţi ai personalului didactic de predare şi didactic auxiliar din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, au pichetat astăzi sediul prefecturilor din următoarele judeţe: Iaşi, Galaţi, Vaslui, Călăraşi, Timiş, Vrancea şi Sălaj! Şi mâine, vineri, 16.12.2022, sute de colegi vor ieşi în stradă. De această dată, sunt membrii noştri de sindicat din: Arad, Maramureş, Bacău, Mehedinţi, Suceava, Botoşani, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş, Bihor şi Bistriţa Năsăud, care vor merge în faţa prefecturilor din judeţele din care fac parte", se arată într-un comunicat al FSLI, citat de Agerpres.

Principalele nemulţumiri ale celor care protestează sunt: neaplicarea, în integralitate, a prevederilor Legii nr. 153/2017, în condiţiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1.700 - 2.200 lei; neacordarea sporului pentru condiţii de muncă, spor de care beneficiază salariaţii din alte sectoare bugetare cu funcţii similare; neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru; inexistenţa normativelor de personal; nedecontarea navetei; neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflaţiei, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare; neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educaţia urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educaţiei şi 1,1% prin autorităţile locale şi pentru învăţământul superior.

„Sărbătorile de iarnă din acest an vin într-un context cât se poate de tulbure şi plin de nemulţumiri pentru noi toţi, cei din educaţie. Tratarea cu superficialitate a problemelor din educaţie şi de către actuala guvernare va conduce la un val de proteste organizate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ la începutul noului an. Le mulţumesc, încă o dată, colegilor pentru eforturile pe care le fac zi de zi, dar cu atât mai mult în aceste momente. Pentru Guvern şi partidele care îl susţin, semnalul este unul cât se poate de clar: nu vom renunţa la aceste proteste, dacă nu se vor rezolva problemele pe care le-am prezentat atât în stradă, cât şi în cadrul discuţiilor avute cu premierul României, care este şi preşedintele PNL- domnul Nicolae Ciucă - şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD - domnul Marcel Ciolacu. Prin urmare, există riscul major şi nedorit ca anul 2023 să fie un an al mişcărilor sindicale în educaţie, cu acţiuni multiple, iar acest lucru ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care acum sunt la putere! O educaţie performantă se face cu oameni motivaţi şi cu o infrastructură şcolară adusă la standarde normale!", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea, la Botoșani, în perioada următoare: ”Producţia în cogenerare este mult mai eficientă!”

astăzi, 20:06

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea în perioada următoare în judeţul Botoşani. Societatea locală de termoficare a finalizat o investiţie strategică ce prom...

UAIC a început cazările pentru anul universitar 2026–2027. Tarifele rămân neschimbate! - FOTO

astăzi, 19:07

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a început luni, 21 septembrie 2026, procesul de cazare a studenților pentru anul universitar 2026–2027. În total, 5....

Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după aproape 9 ore de percheziții!

astăzi, 18:14

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut de DIICOT, în dosarul în care e acuzat de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, G...