FOTO: Momente emoționante pentru elevii unei școli din județ, în prag de sărbători

Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie și ne amintește cu precădere de anii copilăriei, de emoția așteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moș Crăciun.

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creștine, Crăciunul e așteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar și de religie. Sigur te gândești cu drag la cadourile lui Moș Crăciun, la colinde, la mirosul de brad și la vâscul din pragul ușii. Și, cu siguranță, experiențele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificații proprii. Dar mai mult decât atât, tradițiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.

 

Cu emoții în suflete, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Albești, coordonați de doamnele învățătoare Gavril Irina și Simion Maria, au pus în scenă un moment de magie și bucurie deplină.

În mijlocul nostru s-a aflat și corul de copii „Sfânta Teodora de la Sihla” dirijat de preotul Teodor Cenușă. Copiii au interpretat, cu multă măiestrie, un buchet de colinde.

Crăciunul este o sărbătoare a fericirii și a recunoștinței în care cele mai frumoase sentimente de liniște și pace sunt trăite în tihnă alături de cei dragi, este magia pe care fiecare dintre noi o simte și o îmbrățișează cu căldură an de an.

(Mihaela Chitic)



 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...