Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, au făcut marele anunț. Botoșaniul va avea studenți adevărați în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza.
După cum a declarat în cadrul unei conferințe de presă, edilul municipiului reședință de județ, au fost acreditate și vor fi înscrieri în toamnă la nivel de învățământ superior.
“Specializările se referă la Finanțe-Bănci, studii universitare de licență, 25 de locuri, învățământ la distanță cu taxă, Administrație Publică învățământ la distanță, studii universitare de licență, 25 de locuri. Retorica discursului științific, literar, jurnalistic, publicitar și electoral, studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 9 locuri la buget și 16 cu taxă. Drept privat studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 10 locuri la buget și 15 locuri cu taxă. Aceste acreditări au fost asigurate de forul competent din cadrul Ministerului Educației Naționale, iar două dintre ele, asistență socială și relații publice și publicitate sunt în curs de acreditare”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Edilul s-a arătat încântat de modul de soluționare al Universității Cuza, anul universitar urmând să înceapă și la nivelul municipiului Botoșani, peste o sută de studenți fiind așteptați să se înscrie și să absolve specializările accesate, Colegiul Național AT Laurian urmând să găzduiască cursurile universitare.
Președintele CJ, Doina Federovici a declarat că este un demers care s-a soluționat favorabil, în pofida cârcotașilor.
“Suntem la jumătate de an de când am demarat demersurile și iată că astăzi culegem primele roade. Foarte puțini au fost cei care ne-au acordat șanse de izbândă, dar iată că am reușit. Pe 1 octombrie se va auzi și la Botoșani, Gaudeamus Igitur”, a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.