Emoţii pentru sute de cadre didactice din Botoşani

Emoţii pentru sute de cadre didactice din Botoşani

   Foto: Arhiva Stiri.botosani.ro

Aproape 600 de candidaţi din judeţul Botoşani s-au înscris în acest an la concursul de titularizare pentru ocuparea unui post în sistemul de învăţământ.

Proba scrisă va avea loc în data de 12 iulie, la nivelul județului Botoșani fiind două centre de examen, la Colegiul Național Mihai "Eminescu" și la Liceul cu Program Sportiv.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean-: candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la orele 8.00 şi cel mai târziu la orele 9.00; - lucrarea scrisă se desfăşoară, începând cu orele 10.00, după primirea subiectelor de concurs de către candidaţii, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore; - pentru redactarea lucrărilor se foloseşte cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se pot executa şi cu creionul negru. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate şterge; - candidaţii nu pot avea asupra lor, în sălile de concurs, cărţi, caiete, telefoane mobile sau alte mijloace de calcul şi de comunicare la distanţă; - candidaţii pot avea dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche şi planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poştă”; - candidaţii care nu sunt prezenţi în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu mai pot susţine proba scrisă.; - candidații se vor legitima cu: buletin/carte/adeverinţă de identitate, paşaport.

Rezultatele la concursul de titularizare se vor afişa în data de 18 iulie. 

 

Spune-ne opinia ta