Titularizare 2017: Note micşorate la Botoşani după depunerea contestaţiilor!

Nu toţi candidaţii din judeţul Botoşani care au depus contestaţii după ce au văzut rezultatele la proba scrisă a concursului de titulatrizare au obţinut note mai mari în urma reevaluării lucrărilor.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani la nivelul judeţului au fost depuse 81 de contestaţii. 78 de note au fost modificate după aceste contestaţii, din care 28 de note au fot micşorate, iar 50 au fost majorate.

348 de candidaţi au fost declaraţi promovaţi, după ce au luat minim 5.00, reprezentând un procent de 84,47%, iar nepromovaţi, cu note sub 5.00, au fost 64 de candidaţi.

Anul acesta la examenul de titularizare la Botoşani nu a fost nicio notă de 10.00 la proba scrisă.

25 de candidaţi au obţinut între 9 şi 9.99, 65-între 8 şi 8.99, 100-între 7 şi 7.99, 61-între 6 şi 6.99, 97-între 5 şi 5.99.

Şedinţa publică de repartizare pe posturi a candidaţilor care au luat minim 7.00 are loc astăzi, la Colegiul Naţional A.T. Laurian.

 

 

Spune-ne opinia ta