Elevii de la „A. T. Laurian”, implicați în activități și proiecte chiar și în perioada vacanței de vară! (foto)

Confirmând noua deviză a elevilor și profesorilor: „Laurianul nu se oprește niciodată!”,  zilele vacanței de vară, în care unii stau acasă sau sunt plecați în alte zări, sunt pline de activități.

După un an școlar  încheiat cu un bilanț foarte bun, cu foarte multe rezultate  la olimpiade și competiții naționale și internaționale, cu mediile mari de la admitere, cu activități și proiecte în țară sau în Europa, perioada vacanței este una de continuitate; intrând în aceste zile în corpul B, ai senzația, după forfota de pe coridoare și sălile ocupate, că elevii sunt încă la școală.

La sfârșitul săptămânii trecute, au venit  pentru înscriere  toți bobocii claselor a IX-a, sâmbătă și duminică  au avut loc testări pentru admitere, luni a început, pentru 3 zile, în amfiteatru, conferința internațională BT MUN, cu 90 de participanți; continuă, până duminică, școala de vară, cu cele două secțiuni, miercuri vor veni, în școală, elevii de la școala din Viisoara etc. Toate acestea, după ce a fost încheiat  Bella Italia, un proiect de 12 zile, despre geografie și prietenie dar și în timp ce se desfășoară, în paralel, repetițiile trupelor de teatru Drama Club și Katharsis și se derulează proiectul La ville de Botoșani en 2050.

 

Conferința Botoșani Model United Nations este la ediția a X-a și reunește 90 de participanți din Botoșani, Olanda, Iași, Suceava, Buzău, București, Bihor, Bacău. În cadrul ei, elevii simulează dezbaterile din sesiunile Organizației Națiunilor Unite, în limba engleză, în cadrul a 5 comitete, fiecare cu alt subiect de dezbatere, dintre care amintim: Disarmament & International Security: The Link between Disarmament and Development, Social & Humanitarian: Forced & Arranged Marriages, UNESCO: The Repatriation of Stolen Cultural Artifacts.

Școală de vară, tradițională în Laurian, ajunsă la ediția a XIX-a, se desfășoară, anul acesta, între 15 iulie și 4 august, sub coordonarea profesorului dr. Coca Dorica. Pe de o parte, sunt activități extrașcolare - repetiții cu trupa de teatru antic Katharsis, pentru festivalurile din luna august, apoi cu trupa de dans grecesc, fiind invitați, din nou, în Grecia; pe de altă parte, sunt zilele în care se desfășoară atelierul de traduceri din și în latină, cu ajutorul olimpicului internațional, acum student la limbi clasice, Sebastian Șaguna, dar și din și în neogreacă, deoarece, în septembrie, va avea loc olimpiada de neogreacă, etapa internațională, la care este calificată eleva Vasilciuc Raluca și toate trebuie pregătite în detaliu.

Trupa Drama Club, proaspăt laureată, cu premiul I și diploma de excelență  la festivalul concurs național de teatru din Iași, se pregătește intens pentru participarea la festivalul Ideo Ideis  de la Alexandria, la care sunt invitați în mod tradițional, datorită rezultatelor de excepție.

Proiectul „La ville de Botoşani en 2050” se desfășoară, în perioada iunie-septembrie 2024, în cadrul Proiectului  „Ville durable”,  respectiv, a concursului lansat de Institutul francez din România pe tema dezvoltării durabile a oraşului, susţinut de Institutul francez (Paris), în cadrul Festivalului Francofoniei şi a Summitului Francofoniei. Iniţiatorii proiectului sunt elevii Chisăliță Letiția şi Găină Rareș Iulian, din clasa a XI-a H, coordonaţi de profesor Mighiu Rodica, ei propunându-și să vizualizeze transformările majore, pe care le-ar putea experimenta orașul nostru, în următoarele două decenii și jumătate.

Astfel, vacanța nu este doar despre distracție. Elevii au avut ocazia să-și aprofundeze cunoștințele, în diverse domenii, să-și dezvolte abilități de leadership și să-și formeze noi prietenii. Activitățile desfășurate au fost concepute și pentru a stimula curiozitatea, creativitatea și spiritul de echipă, valori esențiale în cadrul Colegiului Național  „A.T. Laurian”.

Momentele de neuitat  din timpul verii  vor constitui o sursă de inspirație, vor contribui la performanțe viitoare și vor constitui baza pregătirii unor proiecte viitoare, pentru că „Laurianul nu se oprește niciodată!”.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Carte electronică de identitate pentru români. Anunțul MAI venit azi, 9 iunie. Oficial în toată România!

Monday, 9 June 2025

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat lansarea aplicației dedicate utilizatorilor de carte electronică de identitate (CEI), care poate fi descărcată și instalată pe laptopuri sau PC-uri...

Anunț Nova Apaserv: Unele străzi din Curtești rămân în continuare fără apă. Vezi până când!

Monday, 9 June 2025

În contextul defecțiunii tehnice majore apărute la grupul de pompare care alimentează rezervoarele din comuna Curtești, județul Botoșani, Nova Apaserv informează  consumatorii că, d...

Confirmare de la Cotroceni: Taxa pe tranzacția bancară este în discuții. „Nu are importanță cine a pus-o pe masă”!

Monday, 9 June 2025

Dragoș Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan, a confirmat că în grupul tehnic a fost adusă în discuție taxarea tranzacțiilor bancare. „Această idee a fost una ...