Ei sunt elevii din Botoșani care primesc mii de lei de la Guvern!

Câte 2000 de lei vor primi patru elevi din județul Botoșani, în timp ce alți doi voi fi recompensați de către Guvern cu câte 5000 de lei.

Proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie – iulie a fost avizat în Comisia de dialog social, a anunțat, miercuri, Ministerul Educației.

Proiectul constă în susținerea activității de înalta performanță din învățământul preuniversitar și presupune premierea absolvenților de liceu și gimnaziu care au obținut media 10 la Bacalaureat, respectiv media 10 la Evaluarea Națională.

 

Concret, proiectul prevede acordarea de:

–  stimulente financiare în valoare de 2000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2023.

– stimulente financiare în valoare de 5000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023.

Potrivit cifrelor oficiale de la Ministerul Educației, în anul 2023, un număr de 92 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat și 14 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2023, iar 466 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Sumele necesare acordării stimulentelor financiare pentru absolvenții de notă 10 se alocă din bugetul aprobat pe anul 2023 Ministerului Educației.


Șase elevi din Botoșani vor primi bani de la Guvern

Patru elevi din Botoșani au primit nota maximă la Evaluarea Națională, în timp ce alți doi au terminat examenul maturității cu media 10.

Elevii din județul Botoșani care au fost notați cu 10 la Evaluarea Națională sunt: Balan Amelia Alexandra – Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani, Crăciun Vlad – Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani, Patriu Marinela Larisa – Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani și Zamfirescu Ioana Antonia – Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.

La examenul de Bacalaureat, au fost recompensați cu media 10: Lavinia Pintilei - Liceul „Regina Maria” Dorohoi și Andra Mera - Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hristos a Înviat! Pentru pace, nădejde, bucurie și dragoste!

astăzi, 01:40

După câteva nopți geroase de aprilie, noaptea de Înviere a îmblânzit Cerul, câțiva stropi timizi de ploaie însoțind creștinii pe drumul către biserică pentru...

De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!

Saturday, 11 April 2026

Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...

VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!

Saturday, 11 April 2026

Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

-->