Echipa managerială de la Colegiul "A. T. Laurian" Botoșani a primit distincția European Quality Award! FOTO

La Lucerne, în Elveția, a avut loc forumul internațional, EXCELENȚĂ ÎN CALITATE cu peste 200 de participanți din 38 de țări din întreaga lume. Singurii reprezentanți nominalizați din România la această conferință - organizată de Europe Business Assembly (UK), Academic Union Oxford (UK), Swiss Institute of Quality Standards (Elveția) - au fost directorii Colegiului Național "A.T. Laurian" din Botoșani, în cadrul secțiunii Quality in Education: Trends, Strategies, Practices.

Forumul a avut trei părți business, medicină și management educațional iar scopul principal a fost axat pe filosofia calității, tendințe, strategii de top și practici manageriale de succes din perspectiva leadeshipului și a competitivității precum și pe modele de excelență în managementul educațional.  

Consiliul Uniunii Academice din Oxford, cu peste 240 membri, rectori, profesori universitari, profesori doctori și oameni de știință din 30 de țări care activează pentru creșterea standardelor în educație, a invitat directorii colegiului datorită “experienței mari și punctelor de vedere originale considerate a fi interesante pentru participanții la conferință” și a rezultatelor excelente obținute la nivel național la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, organizat în octombrie – noiembrie 2016.

 La ceremonia de premiere s-au acordat distincții unor participanți cu rezultate deosebite în științe, medicină și management; conform nominalizării, managerii Colegiului "A. T. Laurian" din Botoșani au primit distincția: European Quality Award datorită calității managementului, a imaginii regionale impecabile în zona educației și științei, de furnizori de servicii educaționale de înaltă calitate.

Distincția este reprezentată de o statuetă stilizată din metal prețios, licența de utilizare a simbolurilor, siglelor și o plachetă  cu medalie în formă de stea luminoasă având în centru, în medalion, un leu ca simbol al puterii și nobleței. Astfel, conform licenței primite, timp de un an, pe site-ul și documentele Colegiului "A.T. Laurian" se va regăsi sigla Uniunii Academice din Oxford.

"Este cea mai importantă recunoaștere internațională de marcă a activității acestui colegiu, instituția educațională de tradiție a orașului Botoșani", a declarat profesor doctor Mihaela Prăjinariu, directorul colegiului.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO

Sunday, 12 April 2026

Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

Sunday, 12 April 2026

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

Sunday, 12 April 2026

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

-->