Demisie la IȘJ Botoșani: un inspector școlar, nemulțumit de actuala structură

Ionuț Anisie, Inspectorul în management la IȘJ Botoșani, a depus cererea de demisie începând cu data de 1 mai 2021, urmând să revină pe postul de profesor de sport la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Locul său va fi ocupat de prof. dr. Teodora Ursulică, titular la Colegiul Național „A.T. Laurian”.

Daniel Botezatu, inspector școlar al IȘJ, a declarat că nu a fost menționat și motivul demisiei , dar consideră că există persoane în structura IȘJ cu care nu ar putea continua colaborarea.

„Astăzi (nr. marți, 11 mai) este Consiliu de Administrație în care vom lua act de demisia domnului inspector Ionuț Anisie, căruia îi mulțumesc pentru activitate.

Domnul Anisie nu menționează în demisie motivul în cererea depusă. Am avut o discuție particulară, mai ales că dumnealui mi-a fost elev și a spus că ar putea lucra cu mine dar consideră că există persoane în actuala structură a IȘJ cu care nu ar putea continua colaborarea.

Propunerea noastră către Ministerul Educației este doamna profesor doctor Teodora Ursulică, titulară la Colegiul Național A.T.Laurian. Ea va veni pe funcția de inspector în management în locul domnului Ionuț Anisie”, a declarat Daniel Botezatu.

 

Spune-ne opinia ta