Campania „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” a ajuns în școlile din Manoleasa și Miorcani

În ziua de 21 octombrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de prevenire a bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar, cu elevii Școlilor Gimnaziale din localitățile Manoleasa și Miorcani.

Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu organizația non-guvernamentală „Round Table” 20 Botoșani, în cadrul Campaniei locale de prevenire și combaterea violenței în unitățile de învățământ ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, destinată elevilor din învățământul primar și gimnazial.  

 

„Celor peste 140 de elevi prezenți la activități li s-a explicat că agresivitatea de tip bullying nu înseamnă exclusiv acte de violență verbală sau fizică, ci este o manifestare repetitivă, de durată, care poate genera consecințe dintre cele mai grave pentru victime, de la dorința de a nu mai frecventa școala, refuzul de a socializa, până la afecțiuni psihice sau fizice”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

De asemenea, cu sprijinul conducerilor unităților de învățământ din comunele Rădăuți Prut și Manoleasa, au fost identificați elevi cărora reprezentanții ”Round Table” 20 Botoșani le-au oferit rechizite necesare orelor de curs.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua astfel de activități și în alte unități de învățământ din mediul rural.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...