Au început înscrierile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”. Sunt disponibile 300 de locuri pentru tinerii care își doresc să fie salvatori

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, în sesiunea octombrie – decembrie 2022.

După absolvire, subofițerii și maiștrii militari vor fi repartizați la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sau structurile teritoriale.

Cererea-tip de înscriere, declarația privind luarea la cunoștință despre condițiile legale, criteriile specifice, celelalte condiții de organizare a concursului și măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare  (pot fi descărcate de pe site-ul ISU Botoșani, secțiunea Resurse Umane), se completează de către candidat în mod lizibil și semnate, se transmit  EXCLUSIV în format electronic (în format pdf), la adresa de e-mail: resurse_umane@isubotosani.ro, până la data 04 noiembrie a.c., inclusiv sâmbăta și duminica.

 

Informaţii privind graficul admiterii, datele de prezentare, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia pot fi accesate pe pagina de internet a Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești: http://www.scoaladepompieri.ro/admitere.htm.

Alte date și informații pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al ISU Botoșani, de luni până vineri, între orele 09.00 – 15.00, telefon la 0231/508.129 sau 0231/508.128, sau accesând site-ul instituției: www.isubotosani.ro, secțiunea Resurse Umane.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...