Calendarul Titularizare 2021 și etapele de mobilitate pentru cadrele didactice, plus metodologia au fost publicate în Monitorul Oficial și aprobate prin Ordinul 5.991/2020. Data probei scrise pentru concursul de Titularizare 2021 este 21 iulie, informează Edupedu.ro
Proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor didactice, numit Titularizare, va avea loc miercuri, pe 21 iulie 2021, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Titularizarea este concursul de angajare în învățământ la care candidații care iau medii peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată și cei care iau peste media 5, pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.
Rezultatele inițiale vor fi afișate până pe 27 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 3 august 2021, potrivit calendarului în lucru la Ministerul Educației.
Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar:
- Până la 7 mai 2021 – înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare;
- Termen: 10 mai 2021 – verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs;
- Perioada: 11-17 mai 2021 – înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2021, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere;
- Perioada: 12-18 mai 2021 – verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului;
- Perioadele: 19-20 mai 2021; 13-16 iulie 2021 pentru absolvenții promoției 2021/absolvenţii 2021 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/ departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic – validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs.
Notă: (1) În perioada 11-17 mai 2021 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada aprilie-mai 2021.
(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2021 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/ universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/ departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 21 iulie 2021, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2021 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.
- Termen: 21 mai 2021 – afișarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a: listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; listei cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice.
Notă: Pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidatul care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora pânăla data de 16 iulie 2021.
- Perioada: 24 mai-25 iunie 2021 – stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar; organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe*.
Notă: (1) În perioada 24 mai-25 iunie pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada aprilie-mai 2021.
(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 24 mai – 4 iunie 2021.
- Termen: 21 iulie 2021 – desfășurarea probei scrise;
- Termen: 27 iulie 2021 – comunicarea rezultatelor iniţiale;
- Perioada: 27-28 iulie 2021 – înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare;
- Perioada: 29 iulie-2 august 2021 – soluţionarea contestațiilor;
- Termen: 3 august 2021 – comunicarea rezultatelor finale;
- Termen: 4 august 2021 – repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2021, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9), după caz; repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) sau 80 alin. (9), după caz;
- Termen: 5 august 2021 – ședință de repartizare, în ordine, a:
- cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. c);
- cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. d);
- cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. e);
- cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9), după caz;
- Termen: 6 august 2021 – reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate;
- Perioada: 9-23 august 2021 – emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.
Conținutul dosarului de înscriere la Titularizare 2021
1) Fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură;
2) Copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;
3) Copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
4) Copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
- Absolvenţii promoţiei 2021 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic;
5) Copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;
6) Copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);
7) Copie a acordului MEC, deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);
8) Adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă în învăţământ (dacă este cazul);
9) Copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);
10) Copii ale avizelor şi a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);
11) Avizul/adeverinţa medical(ă) din care să rezulte ca sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
12) Adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
13) Declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
14) Cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
15) Certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală (Certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală se depune obligatoriu, în original, la unitatea de învățământ/unitățile de învățământ la care cadrul didactic/candidatul a fost repartizat până la încheierea contractului individual de muncă);
16) Numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2011 – 31.08.2021 (dacă este cazul).